Anunţuri din Dieceza de Timişoara
29.05.2007, Timişoara (Catholica) - 1. În perioada 1-3 iunie 2007 elevii clasei a XI-a A – cu predare în limba română – din Liceul Romano-Catolic „Gerhardinum” vor participa la exerciţii spirituale organizate la Casa „Hildegardis” din Lipova, având ca referent pe Pr. Szilvágyi Zsolt responsabil diecezan pentru tineret, directorul spiritual al Liceului Teologic „Gerhardinum”.
2. După ce la Sărbătoarea Sfintelor Rusalii în Catedrala Romano-Catolică de Timişoara Excelenţa Sa Martin Roos, episcop de Timişoara a administrat Sacramentul Sfântului Mir, în decursul săptămânilor următoare acest sacrament va fi administrat şi în alte comunităţi catolice ale Diecezei de Timişoara. Astfel, sâmbătă 2 iunie 2007, Msgr. Böcskei László vicar general al Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara va vizita Parohia Romano-Catolică „Maria Zăpezii” din Reşiţa unde va continua administrarea Sfântului Sacrament al Mirului tinerilor candidaţi ajunşi la vârsta prevăzută şi care sunt pregătiţi pentru primirea acestui sacrament al maturităţii în viaţa creştină. În biserica parohială din Reşiţa I. sfânta liturghie de miruire care va începe la orele 10.30 se va celebra în limbile germană, maghiară şi română, urmând ca 53 de tineri catolici să fie miruiţi. Candidaţii la miruire au fost pregătiţi de către Pr. Pál József Csaba arhidiacon al Arhidiaconatului Banatului Montan şi paroh de Reşiţa, Pr. Viorel Costinar, preot greco-catolic, Pr. Davor Lucacela, vicar parohial, ajutaţi fiind de catehetul Cristian Barna.
3. Ultima întâlnire din cadrul ciclului de cateheze interactive sub genericul „Sfinţenie şi eroism în era digitală” va avea loc sâmbătă, 2 iunie 2007 începând cu orele 18.00 în sala festivă a Centrului Diecezan de Tineret din Str. Augustin Pacha, nr. 2. Tema va fi: „Eroismul sfinţilor şi modelul cristic (de la Andrei Rubliov la The Passion)”, prezentarea urmând a fi făcută de către prof. Robert Lazu, filozof. Acţiunea se va desfăşura în organizarea Centrului Diecezan de Tineret al Episcopiei Romano-Catolice.
4. Conform tradiţiei locale, în duminica de după Solemnitatea Sfintelor Rusalii, când Biserica Romano-Catolică sărbătoreşte Sărbătoarea Sfintei Treimi, într-una din parohiile timişorene, prin rotaţie, se administrează Sfântul Sacrament al Mirului. În acest an momentul va fi celebrat la 3 iunie 2007 în biserica parohială din Timişoara-Mehala, unde în cadrul sfintei liturghii care va începe la orele 10.00 Excelenţa Sa Martin Roos episcop de Timişoara va administra Sfântul Sacrament al Mirului celor 85 de tineri pregătiţi pentru aceasta.
5. În perioada 4 – 10 iunie 2007 Excelenţa Sa Martin Roos episcop de Timişoara continuă vizita canonică în Parohia romano-catolică din Oraviţa (judeţul Caraş-Severin), parohie administrată de către Pr. Fechetă Virgil. Cu această ocazie Episcopul Diecezei de Timişoara se va întâlni cu credincioşii romano-catolici ai comunităţilor Oraviţa şi filialele Ciclova Montană, Ciclova Română şi Sasca Montană, cu reprezentanţii autorităţilor locale, şi va vizita comunităţile de altă confesiune decât cea catolică.
anunţ trimis de Eniko Sipos
