Anunţuri din Dieceza de Timişoara
10.03.2006, Timişoara (Catholica) - 1. În perioada 12-18 martie 2006 Excelenţa Sa Martin Roos episcop de Timişoara continuă vizita canonică în parohia romano-catolică din Făget, parohie administrată de Pr. Paroh Muţiu Petru. Cu această ocazie Excelenţa Sa se întâlneşte cu credincioşii romano-catolici din comunitatea Făget şi filialele acestei parohii. Totodată episcopul Diecezei de Timişoara va face o vizită şi la instituţiile administraţiei publice, precum şi la comunităţile ortodoxe, greco-catolice şi reformate din localităţile acestei regiuni.
2. Centrul Diecezan de Tineret din cadrul Episcopiei Romano-Catolice din Timişoara organizează în timpul Postului Mare exerciţii spirituale şi zile de reculegere în limbile română, maghiară şi germană. În perioada 10-12 februarie 2006, în organizarea parohiei „Maria Zăpezii” din Reşiţa şi în colaborare cu Centrul Diecezan de Tineret vor avea loc astfel de exerciţii spirituale pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 13-17 ani (clasele VII-XI). Locul de desfăşurare al acestor programe este Brebu Nou, coordonator şi referent fiind pr. Pál József Csaba, arhidiacon al Arhidiaconatului Banatului Montan, paroh al bisericii „Maria Zăpezii” din Reşiţa.
Tot în această prioadă – 10-12 martie – la Casa „Marienheim” din Timişoara (str. Aurora nr. 8.) vor avea loc exerciţii spirituale pentru tineri în limba română având ca referent pe Pr. Miklós Csaba, paroh de Bacova.
3. În perioada 10-12 martie 2006 elevii claselor a XI-a A din Liceul Romano-Catolic „Gerhardinum” vor participa la exerciţii spirituale organizate la Casa „Hildegardis” din Lipova, având ca referent pe Pr. Szilvágyi Zsolt responsabil diecezan pentru tineret, directorul spiritual al Liceului Teologic „Gerhardinum”.
anunţ trimis de Sipos Eniko
