Anunţuri din Dieceza de Timişoara
01.09.2005, Timişoara (Catholica) - Miercuri, 7 septembrie 2005, în cadrul celebrărilor prilejuite de Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, locul de pelerinaj Maria-Ciclova lângă Oraviţa, va fi punctul de reunire al tinerilor, cu ocazia „Întânirii Tinerilor din Arhidiaconatul Banatului Montan„ – zona Caraş-Severin. Întâlnirea este organizată de Oficiul Arhidiaconal din Reşiţa cu sprijinul Centrului Diecezan de Tineret din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara. Programul acestei zile începe la orele 12.00 şi cuprinde meditaţii şi discuţii libere, schimburi de opinii şi dezbateri ale unor teme actuale pentru tineretul de astăzi, activităţi cultural-distractive. Meditaţia acestei zile va fi prezentată de pr. Laus Nikola secretar episcopal şi va avea ca temă „Diaconia„, temă care va sta la baza Planului pastoral pentru tineret 2005-2006. Sfânta Liturghie Solemnă cu ocazia Sărbătorii Naşterii Maicii Domnului se va celebra la orele 17.00 de către Msgr. Böcskei László, vicar general de Timişoara.
În data de 3 septembrie 2005 Excelenţa Sa Martin Roos episcop de Timişoara va binecuvânta capela cu hramul Sf. Ladislau din apropierea localităţii Adea, filială a parohiei Chişineu Criş, judeţul Arad, sanctuar care în ultimele luni a fost supusă unor lucrări de renovare şi restaurare. Celebrarea solemnă va începe la orele 11.00 cu Calea Crucii, urmată la orele 12.00 de liturghia de binecuvântare. La acest eveniment va participa MS Arhiducele Mihai de Habsburg Lotharinghia şi Excelenţa Sa Tempfli József episcop diecezan de Oradea.
Începând cu data de 4 septembrie 2005, Excelenţa Sa Martin Roos, episcop de Timişoara, va continua şirul vizitelor canonice, în perioada următoare fiind oaspetele Parohiei Romano-Catolice din Băile-Herculane. Vizita canonică prevede o serie de întâlniri cu comunităţile catolice din zonă, dar şi cu comunităţile de alte confesiuni. Episcopul de Timişoara se va întâlni şi cu reprezentanţii autorităţilor locale.
anunţ trimis de Sipos Enikő
