Aniversarea consacrării Catedralei episcopale
07.04.2005, Timişoara (Catholica) - Consacrarea festivă a Catedralei Episcopale din Timişoara s-a făcut la 24 aprilie 1803, prin episcopul de Cenad Ladislau Kőszeghy. În fiecare an acest eveniment este comemorat în prima sâmbătă după Duminica Albă, prima duminică după Sfintele Paşti. Astfel în data de 9 aprilie 2005 începând cu orele 11.00 în Catedrala Episcopală Romano-Catolică din Timişoara, Excelenţa Sa Martin Roos episcop de Timişoara va celebra o sfântă liturghie solemnă cu participarea Capitlului Catedral, şi a pelerinilor Arhidiaconatului de Timiş. Pelerinajul ce se organizează cu această ocazie, va reuni credincioşi şi preoţi, reprezentanţi ai 27 de parohii aparţinătoare acestui arhidiaconat, respectiv zona care corespunde judeţului Timiş, credincioşii aici sosiţi reprezentând diferitele etnii care trăiesc în această zonă: majoritatea maghiari, germani, bulgari, slovaci şi români.
În data de 9 aprilie 2005 începând cu orele 17.00 în sala de religie a parohiei Arad-Şega, Centrul Diecezan de Tineret din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara organizează o întâlnire pentru tinerii vorbitori de limba maghiară. Tema întâlnirii este „Să înţelegem mai bine Sfânta Scriptură„, invitat fiind Pr. Andó Attila, paroh de Lipova.
Sâmbătă, 9 aprilie 2005 la orele 20.00 biserica „Millennium„ din Timişoara-Fabric va găzdui un concert de orgă susţinut de organistul italian Gianluca Cagnani. Concertul este organizat cu ocazia inaugurării orgii „Wegenstein„ din biserica Millenium, orgă aflată în ultimele luni în lucrări de renovare capitale. În program figurează piese de J.S. Bach, F. Liszt, F. Mendelssohn, C. Franck, G. Donati.
anunţ trimis de Sipos Enikő
