Trimisul papal la celebrările mileniului Arhidiecezei de Alba Iulia
23.09.2009, Vatican (Catholica) - Sfântul Părinte l-a numit pe Cardinalul Franc Rode, C.M., prefectul Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, trimis special pentru celebrările mileniului Arhidiecezei de Alba Iulia din România, care vor avea loc pe 29 septembrie. Sâmbătă, 19 septembrie, s-a procedat la publicarea Scrisorii pontificale către Cardinalul trimis special, care va fi însoţit de o Misiune alcătuită de următorii doi ecleziastici: Mons. Ferenc Potyo, Vicar general al Arhidiecezei de Alba Iulia, şi Mons. Gergely Kovacs, şef de oficiu în cadrul Consiliului Pontifical pentru Cultură.
„Curând se împlineşte un mileniu de când Sfântul Ştefan, primul rege apostolic, cu mare pietate a înfiinţat zece episcopii ale Ungariei, între care se număra Episcopia Transilvaniei, căreia ulterior i s-a dat numele de Alba Iulia. Deja din timpuri străvechi, prin strădania multora, binefacerile Evangheliei au început să fie transmise acelor populaţii şi Biserica însăşi a pornit pe un drum fericit, încât, cu ajutorul continuu al Domnului, să producă roade îmbelşugate”, se spune la începutul scrisorii Papei Benedict al XVI-lea adresată Cardinalului Franc Rode, conform Radio Vatican. Celebrările de la Alba Iulia vor culmina pe 29 septembrie, în sărbătoarea Sfântului Arhanghel Mihail, patronul catedralei şi al Arhidiecezei. Pontiful urează ca „celebrările mileniului Arhidiecezei să fie ocazia prielnică pentru intensificarea fervorii religioase în sufletele credincioşilor şi pentru întărirea credinţei”.
