Locul de vacanţă îl aşteaptă pe Papa
27.07.2008, Castel Gandolfo (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea îşi va începe vacanţa de vară de 2 săptămâni în Alpii Italieni în ziua de luni, 28 iulie 2008. Sfântul Părinte va merge în nordul Italiei, în localitatea Bressanone din regiunea muntoasă Trentino-Alto Adige, unde va sta într-un seminar diecezan. În timpul şederii de acolo nu va acorda audienţe private. Papa are programate doar câteva apariţii publice în timpul şederii lui la Bressanone, un oraş cu 20.000 de locuitori. Se va întâlni cu preoţii din zonă în data de 6 august, şi va conduce rugăciunea Angelus în cele două duminici pe care le va petrece în această localitate, în 3 şi în 10 august.
În timpul primilor trei ani ai pontificatului său, Papa Benedict al XVI-lea şi-a petrecut vacanţele în locurile favorite ale predecesorului său, Papa Ioan Paul al II-lea, în Les Combes şi Lorenzago di Cadore. În acest an a ales un loc în care a mers în vacanţe de mai mult de 10 ori în trecut, înainte de alegerea sa ca Pontif roman. Pr. Federico Lombardi, directorul Biroului de Presă al Vaticanului, a arătat că Bressanone este „legat de multe amintiri din viaţa Papei Benedict al XVI-lea”. Sfântul Părinte va sta în apartamentul episcopal din seminarul din Bressanone, într-o clădire care datează din 1050 şi a servit odinioară ca popas pentru călătorii care traversau Alpii Italieni.
Oficiali ai Diecezei de Bolzano-Bressanone au relatat că Papa se va bucura, în timpul şederii sale, de compania unei pisici negre, pe nume Milly, relatează agenţia de ştiri ANSA. Seminarul nu va fi locuit în timpul vacanţei papale decât de anturajul Papei, de personalul administrativ, şi de Milly, pisica rezidentă. Oficialii seminarului relatează că au instalat un pian mare, având în vedere faptul că Papei îi place să cânte la acest instrument. Pianul va servi de asemenea fratelui Papei, Mons. Georg Ratzinger, preot şi muzician, fost dirijor al corului catedralei din Regensburg, Germania, care i se va alătura Pontifului în timpul şederii sale. Vacanţa îi va asigura Papei ocazia de a înregistra progrese la documentele şi cărţile la care lucrează: o a treia sa enciclică şi a doua parte a cărţii sale, „Isus din Nazaret”.
