Universitatea de vară pentru tineri la Oradea
26.07.2008, Vatbican (Catholica) - În perioada 19-21 iulie 2008, a avut loc la Seminarul Teologic Greco-Catolic din Oradea a III-a ediţie a Universităţii de vară pentru tineri. La acest eveniment au participat 60 de tineri, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, aparţinând diferitelor parohii ale Eparhiei de Oradea. Această ediţie a Universităţii de vară s-a desfăşurat în aceeaşi perioadă cu Ziua Mondială a Tineretului din Sydney, fiind un prilej pentru cei prezenţi de a se uni în rugăciune cu toţi tinerii din lume, acţiunea fiind încredinţată în mâinile Sfântului Apostol Pavel, aflăm de pe BRU.ro.
Programul a început sâmbătă, 19 iulie, odată cu prezentarea participanţilor şi apoi formarea grupurilor de discuţie, pentru aprofundarea mesajului şi temei întâlnirii, aceeaşi cu tema Zilei Mondiale a Tineretului: „Veţi avea forţa Spiritului Sfânt care va coborî asupra voastră şi îmi veţi fi mie martori” (Fapte 1,8). Universitatea de vară a început cu tema prezentată de pr. Eduard Roman: „Sfântul Apostol Pavel”. Părintele profesor a punctat în acest prim curs viaţa şi drumul spre convertire al celui ce a fost cunoscut mai întâi sub numele de Saul. Prezentarea Sf. Pavel a condus la discuţiile pe grupuri. Acestea au avut la bază întrebările date ca „teme”: „Noi putem fi astăzi asemeni Sfântului Apostol Pavel?”, „Care a fost rolul acestui Apostol al Neamurilor?”, „Suntem pregătiţi să spunem Marele `DA` chemării lui Dumnezeu?”
A doua conferinţă a fost un curs concis de „Educaţie sexuală”. Acesta a fost susţinut de psihologul şcolar Ana Popa. Prima zi a Universităţii de vară s-a încheiat în analogie cu cele petrecute la Ziua Mondială a Tineretului – unde în ziua de 19 iulie a avut loc seara de veghe. Cei 60 de tineri participanţi în Oradea s-au unit în rugăciune cu cei peste 500.000 prezenţi la Sydney, seara cuprinzând vizionarea unor înregistrări video din Sydney, o procesiune la statuia Sfintei Fecioare prezentă în curtea Seminarului din Oradea, fiecare tânăr purtând în mână o lumânare. Au urmat mărturiile a trei tinere din Oradea, care au vorbit de felul cum şi-au trăit ele credinţa în adolescenţă: Iulia Iova – preşedinte ASTRU Oradea, Teodora Marian – membră a Oratoriului Maria Imaculata şi Mihaela Caba – corespondent Radio Maria.
Următoarea zi a Universităţii de vară pentru tineri, duminică, 20 iulie, a început cu Sfânta Liturghie oficiată în capela Seminarului Teologic Greco-Catolic din Oradea. După un timp personal de meditaţie, după-amiaza a cuprins multe jocuri, adunate în atelierul numit „Marele joc”, cele cinci grupuri participând în paralel la probele pregătite de organizatorii şi animatorii acestui eveniment. A doua zi a Universităţii de vară s-a finalizat cu câte o poveste şi o scenetă pusă de fiecare grup pe scheletul unui grup de cuvinte: prietenie, iubire, pace, speranţă şi zâmbet. Seara s-a încheiat cu rugăciunea de seară şi cu bucuria ultimelor veşti din Sydney: următoarea Zi Mondială va avea loc pe tărâm european – Madrid, Spania, 2011.
În dimineaţa zilei de luni tinerii au participat la ultima parte a Universităţii de vară, conferinţa pr. Adrian Podar: „Cristos – Calea, Adevărul şi Viaţa”, care a pornit de la un joc în curtea Seminarului. În această ultimă parte a fost reascultat Imnul ZMT, tradus în limba română. Universitatea de vară s-a încheiat prin înmânarea diplomelor de participare tuturor participanţilor, de către reprezentanţii Biroului Pastoral Eparhial Oradea. Toţi cei prezenţi au dus acasă o icoană a Sf. Pavel, sub egida căruia s-a desfăşurat această a III-a ediţie a Universităţii de vară pentru tineri.






