Primirea anglicanilor în comuniunea Bisericii Catolice
10.11.2009, Roma (Catholica) - Părintele iezuit Gianfranco Ghirlanda, rectorul magnific al Universităţii Pontificale Gregoriene şi consultant al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, a vorbit pentru Radio Vatican despre semnificaţia Constituţiei Apostolice „Anglicanorum Coetibus”. „Semnificaţia principală este solicitudinea Sfântului Părinte, care răspunde unei cereri de mai multe ori adresată nu doar de persoane individuale, ci de grupuri de anglicani, de a voi să restabilească o deplină comuniune cu Biserica Catolică; şi aş spune că importanţa evenimentului stă în faptul că cererea a venit de la ei. Papa a pus deci la dispoziţie un mijloc juridic pentru a-i putea primi, adică Ordinariatele personale, astfel încât să păstreze tradiţia lor spirituală, liturgică, pastorală, dar intrând să facă parte din Biserica Catolică, neformând o `bisericuţă` în cadrul Bisericii Catolice”.
Calea Ordinariatelor personale a fost aleasă „pentru că este o figură flexibilă. Nu este cu totul nouă, întrucât există deja Ordinariatele militare, prin urmare există ceva analog, dar cu unele diferenţe. În timp ce în Ordinariatele militare avem un exerciţiu al puterii cumulative dintre Ordinarul militar şi Episcopii locului, în schimb în Ordinariatul personal, pentru anglicani, nu există acest exerciţiu cumulativ. Credincioşii – fie laici, fie din institute de viaţă consacrată şi clerici – formează practic poporul lui Dumnezeu al unei circumscripţii ecleziastice care este asemenea unei Biserici particulare, dar cu o jurisdicţie personală de ordinar, care conduce un Ordinariat în numele Papei, în sensul că are o putere ordinară, care îi vine din oficiu, dar o exercită în numele Papei, nu în numele său propriu”.
Constituţia apostolică urmăreşte să satisfacă, „pe de o parte, tocmai exigenţa ca aceste grupuri, care intră să facă parte din Biserica Catolică, să îşi păstreze tradiţia lor spirituală, liturgică şi pastorală, întrucât se consideră această tradiţie ca o valoare pentru Biserica Catolică, o îmbogăţire pentru Biserica Catolică: ei primesc bogăţia Bisericii latino-romane, iar Biserica latină primeşte bogăţia acestei tradiţii. În acelaşi timp, însă, Constituţia Apostolică `Anglicanorum Coetibus` prevede toate acele instrumente juridice pentru ca aceste grupuri să nu formeze o `bisericuţă` în sânul Bisericii Catolice, adică să se integreze în viaţa Bisericii Catolice, deşi cu trăsăturile lor specifice”. Nu este vorba de un rit, ci „mai curând este un fel de analogie cu ritul ambrozian, care este în sânul Bisericii latine”.
„În ceea ce priveşte regula celibatului, nu este nou faptul că miniştrii de cult anglicani căsătoriţi doresc să fie hirotoniţi în treapta preoţiei în Biserica Catolică, şi prin urmare rămân în căsătorie. Deja exista o dispoziţie a Papei Ioan Paul al II-lea. Regula generală va rămâne mereu celibatul ecleziastic, dar se admite ca în baza unor criterii obiective care vor fi determinate de la caz la caz, precum şi pe baza necesităţilor, ordinarul unui Ordinariat să poată cere de la Sfântul Părinte hirotonirea unor bărbaţi căsătoriţi. Aceasta constituie totuşi o excepţie: regula rămâne celibatul. Episcopii anglicani căsătoriţi care cer comuniunea cu Biserica Catolică nu pot fi sfinţiţi în treapta episcopatului, ci numai în treapta preoţiei, a prezbiteratului, întrucât dacă ar fi consacraţi în treapta episcopatului ar fi împotriva întregii tradiţii nu numai catolice latine, ci şi împotriva tradiţiei Bisericilor Orientale Catolice şi a Bisericilor Ortodoxe.
Pr. Gianfranco Ghirlanda a mai vorbit despre însemnătatea ecumenică a acestui eveniment. „Semnificaţia ecumenică este deschiderea unui întreg drum de relaţii dintre Biserica Catolică şi Comuniunea Anglicană, care a purtat aceste grupuri, încet-încet, la o reflecţie: aceea de maturiza acel aspect al credinţei creştine care reţine necesar un centru de unitate şi un centru de unitate care este instituit de Isus Cristos, adică Primatul petrin. În aceasta este de văzut o maturizare în credinţă, nu numai un fapt pur formal sau de insatisfacţie în a se găsi în Comuniunea Anglicană, ci este o maturizare ce priveşte Primatul, sensul Primatului ca păzitor al Tradiţiei apostolice”.
