Postul Crăciunului, pelerinaj către Pruncul Isus din Betleem
14.11.2009, Bucureşti (Catholica) - Mâine începe Postul Crăciunului, aminteşte astăzi un articol din Ziarul Lumina. Începând cu ziua de 15 noiembrie până la 24 decembrie, inclusiv, creştinii se pregătesc pentru marele praznic al Naşterii Domnului. Din punct de vedere calendaristic, acesta este primul post din cele patru de durată ale anului bisericesc, dat fiind faptul că anul liturgic începe la 1 septembrie. Durează 40 de zile, iar ca importanţă este al doilea după Postul Sfintelor Paşti. Ca fel de postire, este mai uşor decât Postul Paştilor, asemănându-se postului de vară, al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Totodată, perioada Postului Crăciunului este strâns legată de numeroase tradiţii ale poporului român.
Articolul aminteşte apoi că ziua de 14 noiembrie este menţionată în calendarul creştin drept „Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului”. Cele 40 de zile de post ce urmează amintesc de aceeaşi perioadă petrecută de Moise pe Muntele Sinai înainte de primirea Tablelor Legii. Asemenea celor din Vechiul Testament, noi, creştinii, avem datoria de a ne pregăti, prin post şi rugăciune, pentru primirea Mântuitorului Hristos, Cel ce Se naşte din Sfânta Fecioară Maria. Încă din secolele IV-V, Părinţii Bisericii amintesc de Postul Naşterii Domnului, însă cu durată diferită. Fericitul Augustin îl menţionează, iar Episcopul Leon cel Mare al Romei (440-461) a rostit nouă cuvântări despre acest post, numit „postul din luna a zecea”. Uniformizarea se va face în anul 1166, când, la Sinodul de la Constantinopol, sub preşedinţia patriarhului Luca Hrisoveghi, se va stabili ca durata Postului Naşterii Domnului să fie de 40 de zile, de la 15 noiembrie la 24 decembrie. Întrucât acest post închipuie timpul Vechiului Testament, cântările liturgice rânduite se caracterizează prin numeroase profeţii mesianice şi cuvinte despre împlinirea făgăduinţei Răscumpărătorului.
Despre pregătirea credincioşilor pentru marele praznic al Naşterii Domnului Ziarul Lumina a stat de vorbă cu pr. prof. drd. Vasile Dumitrescu, de la Seminarul Teologic „Sfântul Voievod Neagoe Basarab” din Curtea de Argeş: „Momentul întrupării Fiului lui Dumnezeu a fost trăit cu mare intensitate de întreg cosmosul împodobit de Dumnezeu cu energii minunate, create, dar capabile să primească lucrarea nevăzută a energiilor necreate ale harului dumnezeiesc. De aceea, Sfântul Ioan Teologul spune că `întru ale Sale a venit`. În acele clipe minunate lumea a trăit o simfonie cosmică. Naturalul şi supranaturalul s-au împletit spre slava lui Dumnezeu şi pentru pacea celor de pe pământ. Îngerii au cântat, păstorii s-au închinat, făptura a oferit găzduire şi căldură, magii au unit bogăţia lumii cu filosofia vremii şi au prosternat-o la picioarele Cuvântului ce era dintru început la Dumnezeu şi care era Dumnezeu. Numai în acest context poate fi înţeles Postul Crăciunului, ca participare personală prin jertfă la bucuria Întrupării Domnului. Postul Naşterii Domnului se vădeşte ca o perioadă de pregătire pentru întâlnirea tainică, dar reală, cu Hristos, Pruncul din Betleem. Citim, medităm, ne rugăm, ne împăcăm cu semenii şi cu întreg cosmosul, ne spovedim şi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului, într-o atmosferă minunată de iarnă, cu foc în sobă şi glasuri de colindători pe la ferestre.”
