Ziua de formare pentru tinerii din Acţiunea Catolică
18.11.2009, Iaşi (Catholica) - Acţiunea Catolică din zonele Bacău, Iaşi şi Roman a susţinut, la 14 noiembrie 2009, cursul de formare pentru tineri. Tema acestei întâlniri a fost cea a anului asociativ în curs, „Pentru ca bucuria noastră să fie deplină”, şi motoul „Bucuraţi-vă pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Luca 10,19). Scopul acestei zilei de formare a fost aprofundarea temei şi motoului anului asociativ şi motivarea tinerilor de a se implica activ, cu responsabilitate şi, mai ales, cu bucurie şi entuziasm în activităţile parohiale, zonale şi diecezane.
Pentru zona Bacău, întâlnirea a avut loc la casa părinţilor salezieni din Bacău. Au fost prezenţi 103 tineri din 18 parohii. După rugăciunea de deschidere, au urmat jocuri de cunoaştere, participanţii având posibilitatea de a se prezenta, a se cunoaşte şi a relaţiona. Momentele de formare au fost realizate de pr. Marius Sabău, vicar la Pustiana şi asistent spiritual al Acţiunii Catolice pentru sectorul tineri, zona Bacău. Tema momentelor de formare a fost: „Mesageri ai bucuriei într-o lume plină de tristeţe şi suferinţă”. S-a accentuat misiunea Acţiunii Catolice de a forma conştiinţe, de a oferi Bisericii tineri pregătiţi, martori ai bucuriei, experimentată nu ca ceva, ci ca cineva – Dumnezeu -, izvor al bucuriei noastre. În centrul zilei a fost Sfânta Liturghie, celebrată de şapte preoţi, asistenţi spirituali parohiali ai Acţiunii Catolice. Programul de după-amiază a cuprins laboratoare de discuţii şi prezentarea în plen. Tinerii au fost împărţiţi în cinci grupuri unde au dezbătut teme legate de definirea bucuriei, amăgirile care caută să înlocuiască bucuria, bucuria trăită în cadrul Acţiunii Catolice.
Tineri din zona Iaşi a AC au organizat ziua de formare la Surorile Divinei Providenţe din Iaşi. Au participat 56 de tineri din şapte parohii. Ziua s-a deschis cu un moment de cunoaştere organizat de Celina Dumitru, responsabil al sectorului tineri, zona Iaşi. Momentul de formare, susţinut de pr. Claudiu Budău, vicar la parohia Sf. Anton din Iaşi, a constat în evidenţierea trecerii de la bucuriile minimale la adevărata bucurie, făcând referire la istorie şi la situaţiile regăsite în viaţa de zi cu zi a unui tânăr. În partea a doua a fost vizionată o secvenţă din filmul „Ce îşi doreşte o fată”. După Sfânta Liturghie, a doua parte a zilei a cuprins atelierele în cinci grupuri de discuţii. Ziua a continuat cu prezentarea concluziilor din cadrul grupurilor de discuţii şi s-a încheiat cu rugăciunea finală, prilej pentru fiecare grup de a-şi exprima bucuria, compunând o scurtă rugăciune.
Cursul de formare pentru tinerii AC din zona Romanului a avut loc la parohia Fericitul Ieremia Valahul. La această întâlnire au participat 90 de tineri din 11 parohii. Ziua a început cu o rugăciune pentru a-i cere Domnului ajutorul de a trăi cât mai bine acele momente de formare umană şi spirituală, urmând apoi câteva jocuri de cunoaştere şi bineînţeles momentul formativ, realizat de pr. Iulian Roca, asistentul spiritual la sectorul tineri din zona Romanului. Cu tema „Bucuria de a fi tânăr”, pr. Iulian a dorit să le insufle celor prezenţi darul bucuriei şi ceea ce bucuria poate face pentru noi şi pentru cei din jurul nostru, devenind noi înşine mărturisitori şi propovăduitori ai ei. Participanţii au şi vizionat câteva filmuleţe în care au văzut diferite modalităţi ale tinerilor de a-şi manifesta bucuria şi de a o dărui şi celorlalţi. În cadrul atelierelor de lucru, tinerii au căutat răspunsuri la diverse întrebări: „Care sunt amăgirile tinerilor în căutarea bucuriei?”, „În ce măsură credinţa ne dă adevărata bucurie?”, „Care sunt locurile în care tinerii caută bucuria?”, „Care sunt bucuriile trăite în Acţiunea Catolică?”



