Zi de rugăciune şi adoraţie în Biserica Romano-Catolică
19.11.2009, Bucureşti (Catholica) - Duminică 22 noiembrie este ultima duminică a anului bisericesc pentru romano-catolicii din lumea întreagă. În această ultimă duminică a anului liturgic se celebrează solemnitatea lui Cristos Regele Universului. Evanghelia zilei repropune o parte a dramaticului interogatoriu la care Pilat din Pont l-a supus pe Isus, când i-a fost predat cu acuzaţia de a fi uzurpat titlul de „rege al iudeilor”. La întrebările guvernatorului roman, Isus a răspuns afirmând că este rege, dar nu din lumea aceasta (cfr Ioan 18,36). El nu a venit să stăpânească peste popoare şi teritorii, ci să elibereze oamenii din sclavia păcatului şi să îi împace cu Dumnezeu. Şi a adăugat: „Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr; oricine iubeşte adevărul ascultă glasul meu” (Ioan 18,37).
Dar care este „adevărul” pe care Cristos a venit să îl mărturisească în lume? Întreaga sa existenţă dezvăluie că Dumnezeu este iubire: acesta este aşadar adevărul pentru care El a dat mărturie deplină prin însăşi jertfa vieţii sale pe Calvar. Dumnezeu este Iubire şi Adevăr, şi atât iubirea cât şi adevărul nu se impun niciodată: bat la uşa inimii şi a minţii şi, unde pot intra, aduc pace şi bucurie. Acesta este modul de a domni al lui Dumnezeu, acesta este proiectul său de mântuire. Ca în fiecare an în toate bisericile Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti se va organiza adoraţia în faţa Preasfântului Sacrament al altarului. Întâi Stătătorul Arhidiecezei, Arhiepiscop Mitropolit Dr. Ioan Robu invită pe toţi preoţii, călugări, călugăriţele, credincioşii şi toţi oamenii de bunăvoinţă să participe la acest moment deosebit de rugăciune pentru binele ţării, al poporului nostru şi pentru cei care îi conduc destinele.
Dumnezeu să ne lumineze pe noi toţi cei care în această zi decidem soarta ţării şi a poporului nostru. (Biroul de presă al ARCB; pentru informaţii suplimentare: pr. Ieronim Iacob, 0733-785554)
