60 de ani de la arestarea Episcopului Durcovici
09.12.2009, Iaşi (Catholica) - Ca în fiecare an în luna decembrie, luna în care a murit Episcopul Anton Durcovici, situl Diecezei de Iaşi a publicat o serie de materiale dedicate acestei figuri deosebite pentru întreaga Biserică Catolică din România. Articolul publicat recent de dr. Dănuţ Doboş aminteşte că anul acesta se comemorează 60 de ani de la arestarea prelatului născut în Bad Deutsch-Altenburg, în Austria, mutat apoi la şase ani la Iaşi, hirotonit preot în 1910 şi consacrat Episcop în tristul an 1948.
„Este cunoscut faptul că, la 16 mai 1949, într-o şedinţă a liderilor Partidului Muncitoresc Român, Gheorghe Gheorghiu-Dej a atacat în mod virulent Sfântul Scaun şi Episcopii catolici rămaşi nearestaţi până la acea dată, adresând totodată şefilor Securităţii îndemnul de a pune la cale `izolarea vârfurilor clerului catolic de restul preoţilor şi de credincioşi`, deoarece rezistenţa Bisericii Catolice era atribuită Episcopilor. Ordinul lui Dej era, de altfel, explicit: `Va trebui să luăm măsuri tari şi să arestăm câţiva capi`. În acest context politic, la 21 iunie 1949 a fost arestat Episcopul Marton Aron de Alba Iulia, iar la 26 iunie acelaşi an Episcopul Anton Durcovici de Iaşi.” Articolul continuă: „Aflat în închisoare, Episcopul i-a păstrat mereu în amintire pe credincioşii din Dieceza sa, precum şi speranţa revenirii acasă, în libertate, în dieceza care îi fusese încredinţată spre păstorire de Papa Pius al XII-lea. Comuniştii aveau însă alte planuri, astfel încât Episcopul a murit prin înfometare la 10 decembrie 1951.”
„Timp de mulţi ani credincioşii şi preoţii nu au ştiut nimic despre soarta tragică a Episcopului, iar ordinarii substituţi de Iaşi şi Bucureşti, preoţii Petru Pleşca şi Stanislau Traian Jovanelli, au solicitat printr-un memoriu înaintat Ministerului Cultelor eliberarea acestuia. Orice speranţă s-a stins însă în anul 1955, când vestea morţii sale s-a răspândit în ambele Dieceze, prin intermediul pr. Rafael Friedrich, eliberat de la acelaşi penitenciar. Alţi cinci deţinuţi politici au povestit apoi despre condiţiile inumane în care şi-a trăit ultimele zile la Sighet Episcopul Durcovici: Episcopul Ioan Ploscaru, Cardinalul Alexandru Todea, pr. Gheorghe Patraşcu, pr. Otto Fahrenkopf şi pr. Daniel Micloş Berinde, ultimului revenindu-i sarcina, conform propriei mărturii, de a-l îngropa pe Episcop într-un loc secret din cimitirul orăşenesc.” În încheiere dr. Doboş scrie: „Deşi nu s-a aflat la conducerea Diecezei de Iaşi decât o scurtă perioadă – puţin peste un an – Episcopul Anton Durcovici a devenit personalitatea istorică cea mai populară şi, mai recent, cea mai intens mediatizată din întreaga istorie a Bisericii noastre locale, dovadă a faptului că opinia publică romano-catolică a fost profund marcată atât de viaţa sa trăită în comuniune deplină cu Dumnezeu şi Biserica, cât şi de sacrificiul suprem cu care el a înnobilat şi a întărit Biserica noastră.”

