Papa despre imnul iubirii
31.01.2010, Vatican (Catholica) - În ultima duminică din ianuarie Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit din nou cu mii de persoane, în Piaţa San Pietro, pentru tradiţionala rugăciune de la miezul zilei. Sfântul Părinte şi-a centrat alocuţiunea în jurul temei iubirii, motivat de includerea în lecturile liturgice ale acestei duminici a „imnului iubirii” atribuit apostolului Paul. Vă oferim în continuare traducerea alocuţiunii susţinută de Pontif înaintea rugăciunii Angelus, după traducerea realizată de redacţia română a Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori,
În liturghia acestei duminici se citeşte una dintre paginile cele mai frumoase ale Noului Testament şi ale întregii Biblii: aşa-zisul „imn al iubirii” al apostolului Paul (1Cor 12,31-13,13). În Scrisoare întâi către Corinteni, după ce a explicat, prin imaginea trupului, că diferitele daruri ale Duhului Sfânt contribuie la binele unicei Biserici, Paul arată „calea” desăvârşirii. Aceasta, spune el, nu constă în a avea calităţi excepţionale: a vorbi limbi noi, a cunoaşte toate tainele, a avea o credinţă prodigioasă sau a înfăptui gesturi eroice. Ea consistă, în schimb, în caritate – agape – adică în iubirea adevărată, aceea pe care Dumnezeu ne-a revelat-o în Isus Cristos.
Iubirea este darul „cel mai mare”, care dă valoare tuturor celorlalte, şi cu toate acestea „nu se laudă, nu se umflă de mândrie”, din contra, „se bucură de adevăr” şi de binele altuia. Cine iubeşte cu adevărat „nu caută propriile interese”, „nu ţine seama de răul primit”, „toate le iartă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le îndură” (cf. 1 Cor 13,4-7). La sfârşit, când ne vom întâlni faţă în faţă cu Dumnezeu, toate celelalte daruri vor înceta; singurul care va rămâne în veci va fi iubirea, căci Dumnezeu este iubire şi noi vom fi asemenea lui, în comuniune desăvârşită cu el. Acum, în timp ce suntem în această lume, iubirea este semnul distinctiv al creştinului. Este sinteza întregii sale vieţi: a ceea ce crede şi a ceea ce face.
De aceea, la începutul pontificatului meu, am voi să dedic prima mea enciclică temei iubirii: „Deus caritas est”. Cum vă amintiţi, această enciclică se compune din două părţi, care corespund celor două aspecte ale iubirii: semnificaţia sa, şi apoi actualizarea ei practică. Iubirea este esenţa lui Dumnezeu însuşi, este sensul creaţiei şi al istoriei, este lumina care dă bunătate şi frumuseţe existenţei fiecărui om. În acelaşi timp, iubirea este, pentru a spune aşa, „stilul” lui Dumnezeu şi al omului care crede, este comportamentul celui care, răspunzând iubirii lui Dumnezeu, îşi programează propria viaţă ca dăruire de sine lui Dumnezeu şi aproapelui. În Isus Cristos aceste două aspecte formează o unitate perfectă: el este Iubirea întrupată. Această Iubire ne-a fost revelată pe deplin în Cristos răstignit. Fixându-ne privirea asupra Lui, putem mărturisi cu apostolul Ioan: „Noi am cunoscut şi am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi” (cf. 1 Io 4,16; enc. Deus caritas est, 1).
Dragi prieteni , dacă ne gândim la sfinţi, recunoaştem felurimea darurilor lor spirituale, şi chiar a caracterelor lor umane. Dar viaţa fiecăruia dintre ei este un imn al iubirii, un cântec viu pentru iubirea lui Dumnezeu! Astăzi, 31 ianuarie, îl amintim în special pe Sfântul Ioan Bosco, întemeietor al Familiei Saleziene şi patron al tinerilor. În acest An al Preoţiei doresc să invoc mijlocirea sa pentru ca preoţii să fie mereu educatori şi părinţi ai tinerilor; şi pentru ca, experimentând această iubire pastorală, mulţi tineri să primească chemarea la a-şi dărui viaţa pentru Cristos şi pentru Evanghelie. Maria Ajutătoare, model al iubirii, să ne obţină aceste haruri.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
