Vizita pastorală a Episcopului Aurel Percă în Valea Lupului
02.02.2010, Iaşi (Catholica) - PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi, a vizitat în ziua de duminică, 31 ianuarie 2010, parohia Sfântul Padre Pio din Valea Lupului. Vizita pastorală a coincis cu momentul când ministranţii, după o perioadă de pregătire, au fost primiţi în mod solemn ca slujitori ai altarului şi au primit o binecuvântare specială, aflăm de pe Ercis.ro. La predică, Episcopul i-a invitat pe credincioşi să mediteze şi să analizeze misiunea lor de profeţi – care nu sunt oameni ce ghicesc viitorul, ci sunt cei care vorbesc în numele Domnului, modelul de referinţă fiind Isus.
După predică a urmat momentul promisiunii ministranţilor. Angajamentul pe care şi l-au luat cei şase ministranţi a fost însoţit de rugăciunile prin care au cerut harul de a-şi îndeplini bine misiunea şi de a fi ocrotiţi de Preasfânta Fecioară Maria. Între altele ei au spus: „Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că m-ai chemat să fac parte din grupul ministranţilor. Îţi promit să fiu gata şi generos, să te slujesc cu bucurie în celebrările liturgice. Apără comunitatea noastră parohială şi fă ca mica noastră slujire să atragă la tine noi prieteni. Sfânta Maria, mama ta şi a noastră, să ne ajute în fiecare zi ca să împlinim voinţa ta”.
Alături de făgăduinţă publică, fiecare şi-a luat propria hotărâre şi a compus o rugăciune personală pe care a depus-o la picioarele lui Isus. După momentul Sfintei Împărtăşanii, în semn de mulţumire, ministranţii au rostit rugăciunea ministranţilor. După Liturghie, comunitatea a rămas în dialog cu Episcopul care a dăruit tuturor iconiţe, încurajând creşterea spirituală. De asemenea, PS Aurel a fost încântat de mişcarea Scout care este tot mai activă în Valea Lupului şi de munca depusă de pr. Alois Hîrja ca paroh, cadru didactic şi asistent spiritual general pentru cercetaşii catolici din Dieceza de Iaşi.



