LC: Euharistia – scurtă istorie
03.02.2010, SUA (Catholica) - „Am putut să celebrez Sfânta Liturghie în capele construite de-a lungul potecilor de munte, pe malul lacurilor sau pe ţărmul mării; am celebrat-o şi pe altare ridicate în mijlocul stadioanelor şi în pieţele oraşelor. Aceste variate scenarii de celebrare a Euharistiei m-au făcut să experimentez cu forţă caracterul său universal şi ca să spun aşa, cosmic. Da, cosmic! Fiindcă şi atunci când e celebrată pe un altar umil dintr-o biserică de ţară, Euharistia este celebrată într-un anume fel pe altarul întregii lumi. Ea uneşte cerul şi pământul. Ea îmbrăţişează şi pătrunde întreaga Creaţie” (Ecclesia de Eucharistia, 8). Pornind de la dorinţa Papei Ioan Paul al II-lea de a trezi în Biserică o nouă preţuire pentru Euharistie, revista Catholic Update propune o scurtă reflecţie asupra celor şase etape din istoria Euharistiei în Biserica Occidentală, în articolul „Euharistia: scurtă istorie”, tradus de Ecaterina Hanganu pentru numărul pe ianuarie 2010 al revistei Lumea Catholica.
După o descriere a ritualului care a avut loc în cenacol la Cina cea de Taină, autorul articolului, Alfred McBride, OP, arată că „încetul cu încetul, apostolii şi urmaşii lor au dezvoltat celebrarea euharistică în structura care durează până în ziua de astăzi. La început au numit-o `frângerea pâinii`, dar curând şi-au dat seama că era necesar să se separe ritualul de masa propriu-zisă, atât din cauza abuzurilor de la mese, cât şi din dorinţa unei ambianţe de rugăciune şi reculegere mai adecvate acestui act de preamărire… Celebrarea Euharistiei a fost mutată duminica, în amintirea Învierii lui Isus. În locul cinei, primii creştini au înfiinţat Liturgia Cuvântului, modelată oarecum după rugăciunea din sinagogă, care includea lecturi din Scriptură, cântări de psalmi şi un cuvânt de învăţătură. În jurul cuvintelor consacrării au adăugat rugăciuni de mulţumire, laudă şi mijlocire. Către anul 150, Sf. Iustinian martirul menţionează că structura de bază a Sfintei Liturghii era deja constituită. Celebrările euharistice s-au desfăşurat în locuinţele oamenilor până în anul 313”.
O altă etapă importantă este aceea de după edictul din 313 prin care împăratul Constantin a dat libertate creştinilor, şi apoi „a cheltuit sume mari de bani pentru ridicarea de bazilici în care să fie celebrată Euharistia”. „Bisericile modeste din case şi-au încetat progresiv existenţa. S-au dezvoltat ceremonii impunătoare, potrivite marilor bazilici. Procesiunile, deplasarea curţii imperiale la sanctuar, cântările şi litaniile cântate care reuneau mii de voci, folosirea tămâii şi a clopotelor, practica sărutării obiectelor sfinte şi îngenuncherile au devenit parte din structura străveche a celebrării euharistice. Celebranţii purtau îmbrăcăminte demnă de un senator roman… Farfuriile şi cupele simple folosite la celebrarea în case au devenit potire şi patene măiestrit lucrate”. Vă invităm să parcurgeţi, prin intermediul articolului, şi celelalte etape ale istoriei Euharistiei, pentru a înţelege că celebrarea euharistică „este o realitate dinamică şi vie”, dar că „nucleul nobil al Euharistiei, din Cenacol şi până într-o catedrală dintr-un oraş sau într-o biserică de ţară a rezistat – şi va rezista întotdeauna – în faţa tumultului istoriei”.
