Întâlnirea cu Domnul îl face pe om să îşi recunoască nevrednicia
07.02.2010, Vatican (Catholica) - Papa Benedict s-a întâlnit şi astăzi, la amiază, cu credincioşii şi pelerinii veniţi în Piaţa San Pietro, pentru tradiţionala rugăciune Angelus. În această duminică în Biserica Apuseană a fost, liturgic vorbind, a cincea duminică de peste an (urmează duminica a şasea, iar după Miercurea Cenuşii vor începe duminicile din Post). Vă prezentăm în continuare alocuţiunea Sfântului Părinte rostită înaintea rugăciunii.
Iubiţi fraţi şi surori,
Liturgia acestei a cincea Duminici de peste an ne prezintă tema chemării divine. Într-o viziune măreaţă, Isaia se găseşte în prezenţa Domnului întreit sfânt şi este cuprins de o mare teamă şi de sentimentul profund al propriei nevrednicii. Dar un serafim purifică buzele lui cu un cărbune încins şi îi şterge păcatele, şi el, gata să răspundă la chemarea lui Dumnezeu, exclamă: „Iată-mă, trimite-mă pe mine!” (cf. Isaia 6,1-2.3-8).
Aceeaşi succesiune de sentimente este prezentă în episodul pescuirii minunate, despre care ne vorbeşte pasajul evanghelic de astăzi. Invitaţi de Isus să arunce mrejele în apă, în ciuda unei nopţi de eforturi fără rod, Simon Petru şi ceilalţi discipoli, încrezându-se în cuvântul Lui, au prins mult peşte. În faţa unei astfel de minuni, Simon Petru nu sare să îl îmbrăţişeze pe Isus pentru a-şi exprima bucuria pentru captura neaşteptată ci, aşa după cum relatează Sf. Luca evanghelistul, cade în genunchi spunând: „Îndepărtează-te de mine, Doamne, căci sunt un om păcătos”. Atunci Isus îi răspunde: „Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni” (cf. Luca 5,10); şi Petru, lăsând toate, îl urmează.
Şi Paul, arătând că a fost un persecutor al Bisericii, mărturiseşte că este nedemn să fie numit apostol, dar recunoaşte că harul lui Dumnezeu a făcut minuni în el şi, în ciuda propriilor lui limite, i-a încredinţat sarcina şi onoarea de a predica Evanghelia (cf. 1Corinteni 15,8-10). În aceste trei experienţe vedem cum întâlnirea autentică cu Dumnezeu îl face pe om să îşi recunoască sărăcia şi nevrednicia, limitele şi păcatele. Dar cu toată această fragilitate, Domnul, bogat în îndurare şi iertare, transformă viaţa omului şi îl cheamă să îl urmeze.
Umilinţa despre care Isaia, Petru şi Paul dau mărturie îi invită pe cei care au primit darul unei chemări divine să nu se concentreze asupra propriilor lor limite, ci să îşi ţină privirea aţintită spre Domnul şi spre milostivirea Lui surprinzătoare, pentru a-şi converti inima şi a continua, cu bucurie, să „lase totul” pentru El. Dumnezeu, într-adevăr, nu priveşte la ceea ce omul consideră important: „Omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la inimă” (1Samuel 16,7), şi îi face pe cei care sunt săraci şi slabi, dar care au încredere în El, apostoli îndrăzneţi şi vestitori ai mântuirii.
În acest an al preoţilor, să ne rugăm pentru ca Domnul secerişului să trimită lucrători pe câmpuri. Să ne rugăm pentru ca aceia care aud invitaţia Domnului la a-l urma, după necesarul discernământ, să ştie cum să îi răspundă cu generozitate, nu bazându-se pe propriile lor puteri, ci deschizându-se faţă de acţiunea harului Său. În particular, invit toţi preoţii să îşi trăiască disponibilitatea generoasă de a răspunde în fiecare zi la chemarea Domnului cu aceeaşi umilinţă pe care au avut-o Isaia, Petru şi Paul.
Îi încredinţăm Fecioarei Preasfinte toate vocaţiile, în special pe acelea la viaţa călugărească şi preoţească. Fie ca Maria să trezească în toţi dorinţa de a spune propriul „da” Domnului, cu bucurie şi dedicare totală.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
