Trebuie să intensificăm rugăciunea pentru noi şi pentru alţii
01.03.2010, Bucureşti (Catholica) - Biserica Ortodoxă s-a aflat şi ea în ziua de duminică, 28 februarie 2010, în a doua Duminică a Postului Mare. În cadrul Sfintei Liturghii s-a citit pasajul evanghelic de la Marcu 2,1-12, în care se relatează vindecarea slăbănogului din Capernaum. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, a vorbit despre semnificaţia acestei pericope în cuvântul de învăţătură rostit la Mânăstirea Sfânta Maria – Jercălăi, din judeţul Prahova, aflăm de pe situl Basilica.ro.
„Evanghelia Duminicii de astăzi ne arată că deodată cu dreapta credinţă, cu rugăciune multă trebuie şi pocăinţă, trebuie să intensificăm şi spovedania, să ne spovedim mai des, să ne pocăim mai mult pentru păcatele noastre, mai ales în această perioadă. Sigur, toată viaţa trebuie să ne pocăim, dar mai ales în timpul Postului Mare, când toată Biserica se pocăieşte. Mântuitorul Isus Hristos ne arată, în Evanghelia de astăzi, că adesea bolile noastre vin ca o urmare a păcatelor pe care le-am săvârşit şi nu le-am mărturisit. Dar atunci când vine suferinţa bolii, aceasta îl predispune pe om la pocăinţă”. De asemenea, Preafericirea Sa a evidenţiat rolul rugăciunii în viaţa credincioşilor şi a dat ca exemplu vrednic de urmat pe Sf. Grigore Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, căruia îi este închinată Duminica a doua din Post.
El „apare ca mare dascăl al rugăciunii şi al luminii dumnezeieşti, tocmai în această a doua Duminică a urcuşului duhovnicesc spre lumina Sfintelor Paşti, ca să ne arate că deodată cu mărturisirea dreptei credinţe trebuie să intensificăm şi mai mult rugăciunea pentru noi şi pentru alţii. Să ne rugăm pentru sănătatea şi pentru mântuirea noastră, dar şi pentru a celor dragi din familie, a vecinilor, a rudelor şi a tuturor oamenilor pentru care nu mai are cine să se roage, sau ei însuşi nu se mai pot ruga fiind prea bolnavi sau prea suferinzi. Această nădejde care izvorăşte din rugăciune îi întăreşte foarte mult. Deci, Sfântul Grigore Palama nu este rânduit să fie pomenit astăzi doar pentru că a fost un mare învăţat, ci pentru că a fost un mare rugător şi în acelaşi timp a apărat pe cei care se roagă, pe monahii isihaşti, pe care i-a numit `profeţii Împărăţiei Cerurilor`, pentru că unii dintre ei s-au învrednicit ca încă din lumea aceasta să guste slava Luminii neapuse, neînserate, din Împărăţia Cerurilor, Lumina Taborului”.
