PS Petru Gherghel din nou în vizită la fraţi
09.03.2010, Iaşi (Catholica) - Duminică, 7 martie 2010, continuând vizita începută la „fraţi”, PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, s-a aflat din nou în mijlocul comunităţii românilor catolici din Roma, informează Ercis.ro. La invitaţia făcută de pr. Isidor Iacovici a răspuns şi PS Paolo De Nicolo, regent al Casei Pontificale, mai mulţi preoţi aflaţi la studii în Cetatea Eternă, ca şi un mare număr de credincioşi. Prima comunitate în care PS Petru Gherghel a celebrat Sfânta Liturghie a fost cea de la Ladispoli, după care a urmat comunitatea din Grotte Celoni-Casilina, încununând vizita sa cu Sfânta Liturghie concelebrată în biserica San Vitale alături de PS Paolo De Nicolo.
Fiind în timpul Postului Mare, în comunitatea din Grotte Celoni PS Petru Gherghel a participat şi la devoţiunea Căii Crucii. „Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie, am auzit la începutul Postului Mare”, a spus Preasfinţitul. „Aici, departe de casă, mai ales aici, avem nevoie în fiecare moment de convertire. Meditând patima şi moartea lui Isus, nu trebuie să ne oprim aici, ci gândul şi speranţa noastră trebuie să meargă mai departe, la duminica Învierii. Vă doresc încă de pe acum să vă bucuraţi de sărbătoarea Paştelui, de sărbătoarea învierii Domnului nostru Isus Cristos”. La Sfânta Liturghie din biserica San Vitale, PS Paolo De Nicolo s-a alăturat românilor prezenţi, Episcopului Petru, preoţilor şi credincioşilor.
La începutul predicii sale, Episcopul De Nicolo şi-a exprimat bucuria că a fost invitat să celebreze Liturghia împreună cu comunitatea română despre care Sfântul Părinte ştie că este o comunitate vie, care participă activ la viaţa de credinţă a Bisericii şi dă o puternică mărturie de credinţă. „Am fost de atâtea ori în România. Am fost la Iaşi, la sfinţirea catedralei, la Piatra Neamţ, la Bacău, la Roman şi în multe sate şi am văzut cât de profund trăiţi credinţa şi acasă… Văzându-vă atât de mulţi la Liturghie şi atât de activi, am impresia că sunteţi neobosiţi, că dumneavoastră nu obosiţi niciodată. În discuţiile mele cu Sfântul Părinte îl voi asigura mereu de credinţa şi sprijinul vostru, al episcopilor şi preoţilor voştri care vă înconjoară cu atâta iubire”.
În încheiere, PS Petru Gherghel a mulţumit celor prezenţi; Episcopului Paolo De Nicolo, preoţilor şi credincioşilor, invitându-i din nou să rămână fideli drumului crucii lui Cristos, drum care, deşi trece prin cruce, ne conduce la înviere. PS Paolo De Nicolo s-a născut la 24 ianuarie 1937, la Cattolica, provincia Rimini, Italia. A fost hirotonit preot la 19 martie 1960. A fost numit regent al Prefecturii Casei Pontificale la 10 martie 1994 de către Papa Ioan Paul al II-lea. A fost ridicat la demnitatea episcopală de către Papa Benedict al XVI-lea şi consacrat Episcop de către Cardinalul Tarcisio Bertone, la 12 iunie 2008. Este fratele PS Mariano de Nicolo, Episcop emerit de Rimini, şi al PS Pier Giacomo De Nicolo, Nunţiu apostolic emerit în statul Lichtenstein.



