Dumnezeu nu îşi abandonează niciodată copiii
18.03.2010, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a acceptat ieri cetăţenia de onoare oferită de municipiul italian Romano Canavese, încurajându-i pe cetăţenii oraşului să îşi continue îndelunga istorie de credinţă, fără să îşi piardă vreodată credinţa în Dumnezeu. Pontiful, primind titlul din partea oficialităţilor municipalităţii într-o sală adiacentă Aulei Paul al VI-lea, şi-a exprimat satisfacţia „deoarece este locul de naştere al dragului meu secretar de stat, Cardinalul Tarcisio Bertone, pe care îl cunosc şi îl stimez de mulţi ani, în special din vremea când eram prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei”.
Sfântul Părinte a amintit istoria oraşului, „care a început cu sângele martirilor, printre care Sf. Solutore, şi care se întinde până în zilele noastre”. „Cu această ocazie îmi reînnoiesc invitaţia către voi de a păzi şi cultiva adevăratele valori ale tradiţiei şi culturii voastre, înrădăcinate în Evanghelie.” Pontiful i-a încurajat să dea mărturie despre credinţa în Domnul, să apere familia şi să manifeste spirit de solidaritate. „Încredeţi-vă mereu în ajutorul lui Dumnezeu, care nu îşi abandonează niciodată copiii şi care este mereu aproape prin grija Sa iubitoare de toţi cei care lucrează pentru bine, pace şi dreptate”, a mai adăugat el. A încheiat acordând binecuvântarea sa apostolică „fiecăruia dintre voi şi concetăţenilor voştri, de acum şi concetăţenii mei”.
