Misiunea Bisericii: să ducă tuturor vestea cea bună
11.04.2010, Vatican (Catholica) - În duminica a doua a Paştelui numită încă din antichitatea creştină „in albis”, din 2000 numită şi Duminica „Divinei Milostiviri”, Papa Benedict al XVI-lea, aflat la Castel Gandolfo, a recitat antifonul marian pascal Regina Coeli împreună cu pelerinii reuniţi la amiază în curtea interioară a reşedinţei pontificale. Vă prezentăm în continuare textul alocuţiunii papale, după traducerea redacţiei române a Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori,
Duminica de azi încheie Octava Paştelui. Este o zi unică, „făcută de Domnul”, marcată de Învierea şi de bucuria ucenicilor de a-l vedea pe Isus. Încă din antichitate această duminică a fost numită „in albis”, de la numele latin „alba” dat hainei albe pe care neofiţii o îmbrăcau la Botez în noaptea Paştelui şi o lăsau la o parte după opt zile. Venerabilul Papă Ioan Paul al II-lea a dedicat această duminică Divinei Milostiviri, cu ocazia canonizării sorii Maria Faustina Kowalska, la 30 aprilie 2000.
De îndurare şi bunătate divină este bogată pagina Evangheliei Sfântului Ioan (20,19-31) din această Duminică. În ea ni se spune că Isus, după Înviere, i-a vizitat pe ucenicii săi, trecând prin uşile închise ale Cenaclului. Sfântul Augustin explică cum „uşile închise nu au împiedecat intrarea acelui trup în care locuia dumnezeirea. Acela care născându-se lăsase neatinsă fecioria mamei a putut intra în cenaclu cu uşile închise” (In Ioh. 121,4: CCL 36/7,667); şi Sfântul Grigore cel Mare adaugă că Răscumpărătorul nostru s-a prezentat, după Învierea sa, cu un trup de natură incoruptibilă şi palpabilă, dar într-o stare de glorie (Cf Hom. in Evang., 21,1: CCL 141,219). Isus arată semnele pătimirii dându-i posibilitatea necredinciosului Toma să le atingă. Cum este posibil, însă, ca un ucenic să se îndoiască? În realitate, bunăvoinţa divină ne permite să profităm chiar şi de necredinţa lui Toma, alături de ucenicii credincioşi. De fapt, atingând rănile Domnului, ucenicul şovăitor vindecă nu numai propria neîncredere, dar şi pe a noastră.
Vizita Celui Înviat nu se mărgineşte la spaţiul Cenaclului, ci merge mai departe, pentru ca toţi să poată primi darul păcii şi al vieţii cu „suflul creator”. Într-adevăr, de două ori Isus l-a zis ucenicilor: „Pacea să fie cu voi!” şi a adăugat: „După cum m-a trimis pe mine Tatăl, la fel vă trimit şi eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Primiţi pe Duhul Sfânt; cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.” Aceasta este misiunea Bisericii asistată în mod peren de Mângâietorul: să ducă tuturor vestea cea bună, realitatea bucuroasă a Iubirii îndurătoare a lui Dumnezeu, pentru ca – cum spune Sfântul Ioan – „să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu, şi prin credinţa voastră să aveţi viaţă în numele lui” (20,31).
În lumina acestui cuvânt, îi încurajez în special pe toţi păstorii să urmeze exemplul Sfântului Paroh de Ars, care „în timpul său, a ştiut să transforme inima şi viaţa atâtor persoane, căci a reuşit că le facă să perceapă iubirea îndurătoare a Domnului. Este nevoie urgentă şi în timpul nostru de o asemenea veste şi de o mărturie similară a adevărului Iubirii” (Scrisoare de proclamare a Anului Preoţiei). În acest mod îl vom face din ce în ce mai familiar şi apropiat pe Acela pe care ochii noştri nu l-au văzut, dar despre a cărui nemărginită Milostivire avem absolută certitudine. Fecioarei Maria, Regina Apostolilor, îi cerem să susţină misiunea Bisericii, şi o invocăm tresăltând de bucurie!
