Propuneri COMECE pentru ieşirea din criza economică
21.04.2010, Bruxelles (Catholica) - Lupta împotriva sărăciei a fost tema principală a Adunării Plenare de Primăvară a Episcopilor din cadrul COMECE (Comisia Conferinţelor Episcopale Catolice din Uniunea Europeană), care s-a desfăşurat între 14 şi 16 aprilie în Bruxelles. Uniunea Europeană a ales să dedice anul 2010 ca „Anul European împotriva sărăciei şi excluziunii sociale”. Este o temă importantă pentru Biserică deoarece ea, prin intermediul numeroaselor ei organizaţii, este unul dintre cei mai importanţi actori în lupta contra sărăciei din Europa. Episcopii au sugerat factorilor de decizie ai Uniunii Europene să extindă actualele instrumente folosite pentru măsurarea sărăciei în vederea includerii nu numai a criteriilor materiale ci şi la dimensiunea relaţională.
Sărăcia, cu care se confruntă deja prea mulţi cetăţeni ai Europei, este în continuare agravată de criza economică mondială. Cu toate acestea politicienii nu au reuşit să rezolve problema de la rădăcinile sale, astfel ca viitoare crize să nu mai apară. Episcopii doresc să evidenţieze problema originii crizei, solicitând o reflecţie promptă. Este într-adevăr o criză morală cu care ne confruntăm, care este marcată de excese şi confuzie a valorilor. Aşadar soluţia este restabilirea unui echilibru între interesele individuale şi interesele comune – adică binele comun – precum şi o mai bună conciliere între ce este legal şi justificat pe de o parte, şi just, pe de altă parte. Doar prin acest echilibru fundamental criza prezentă se va putea transforma într-o „schimbare folositoare”. În acest sens, precum şi asupra altor probleme, propunerile elaborate de către Biserică vor fi mai bine legate de cererile făcute de către factorii de decizie ai UE în cadrul dialogului „deschis, transparent şi constant” între UE şi Biserici, care a intrat recent în vigoare cu Articolul 17 al Tratatului. În timpul Adunării Plenare, Episcopii au reflectat asupra implementării practice a acestui dialog.
Libertatea religioasă în lume este printre subiectele concrete pe care Episcopii COMECE ar vrea să le adreseze în cadrul acestui dialog. Episcopii au primit un raport al Secretariatului COMECE intitulat „Libertatea religioasă, pilon al politicii Drepturilor Omului în relaţiile exterioare ale Uniunii Europene”. Acest raport ne reaminteşte de originile dreptului la libertatea religioasă, menţionează încălcări ale acestui drept în întreaga lume şi propune o serie de recomandări pentru factorii de decizie ai Europei în scopul de a promova acest drept de bază. Raportul va fi transmis membrilor Parlamentului European şi Baronesei Ashton, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe al UE. Pe de altă parte, Episcopii au primit raportul grupului de experţi instituit de COMECE în vederea Conferinţei de revizuire a Tratatului privind neproliferarea nucleară, care se va ţine în luna mai. Acest document face o serie de propuneri negociatorilor UE, în special pentru promovarea dezarmării nucleare, la principiile de transparenţă, verificare şi a ireversibilitate precum şi pentru includerea mai multor societăţi civile în această dezbatere fundamentală pentru viitorul omenirii. Raportul va fi trimis Instituţiilor UE şi, în mod special Baronesei Ashton.
Episcopii au comemorat catastrofa care a lovit Polonia şi au celebrat o Liturghie în memoria victimelor. De asemenea, au celebrat o Liturghie şi în memoria fostului Preşedinte al COMECE, Mons. Homeyer, Episcopul emerit al Hildesheim, care a trecut la cele veşnice în 30 martie 2010. La final l-au salutat ca nou membru pentru Cipru pe Mons. Youssef Soueif, Arhiepiscop al Maroniţilor din Cipru. (După materialul tradus de pr. Cristian Laslo pentru EGCO.ro)
