2% din impozitul pe venit pentru Biserică şi acţiuni filantropice
04.05.2010, (Catholica) - Aproximativ o treime dintre persoanele care şi-au redirecţionat, anul trecut, cei 2% din impozitul pe venit i-au oferit Bisericii şi fundaţiilor bisericeşti, se arată într-un studiu recent, citat de Basilica.ro. Tendinţa, pentru anul acesta, este aceeaşi. În aceeaşi cercetare se mai arată că doar 60% dintre români ştiu despre posibilitatea redirecţionării a 2% din impozitul pe venit către o organizaţie non-profit. Doar jumătate dintre persoanele care cunosc posibilitatea de a redirecţiona 2% din impozit au şi acţionat în acest sens. 29% dintre aceştia au redirecţionat cele două procente către Biserică sau fundaţii bisericeşti, 10% către SMURD, 9% către Salvaţi Copiii, şi câte 6% către Copii în dificultate şi Crucea Roşie.
Pr. Dorel Moţoc, Consilier patriarhal – Sectorul social-filantropic, a declarat pentru Trinitas TV: „S-a întâmplat ca aproape 30% dintre românii care au direcţionat, să trimită banii lor către Biserică sau aşezămintele bisericeşti pentru faptul că au văzut ce se întâmplă cu banii lor şi au văzut cum din bani puţini se fac lucruri mari, deoarece pe lângă toată implicarea financiară există şi foarte multă implicare umană. Au văzut că în Biserică şi pe lângă Biserică, acolo unde sunt aşezăminte şi organizaţii, se cunoaşte care este valoarea muncii şi se preţuieşte darul. Cu alte cuvinte este o formă de a răsplăti pe cei care vin să doneze, dar şi de a-i încuraja pe alţii, pentru că văzând ce se face cu darul tău, ce se face cu ceea ce tu poţi, mult sau puţin, să dai, văzând şi căpătând încredere atunci poţi să îi atragi şi pe alţii.” Intenţia de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit în 2010 este, la nivel declarativ, mai mare decât anul trecut, peste trei sferturi dintre persoanele care cunosc această posibilitate spunând că vor şi acţiona în consecinţă. Ca posibili beneficiari, ierarhia este asemănătoare cu 2009, pe primul loc aflându-se Biserica sau fundaţiile bisericeşti (23% dintre cei care intenţionează să redirecţioneze).
