Manifestare de sprijin pentru Papa Benedict
16.05.2010, Vatican (Catholica) - Păcatul este inamicul de care trebuie să ne temem şi cu care trebuie să luptăm, le-a spus Papa Benedict al XVI-lea celor aproximativ 200.000 de persoane strânse în Piaţa San Pietro astăzi pentru a-şi arăta solidaritatea cu Pontiful. Mulţimea s-a strâns la amiază pentru rugăciunea Regina Coeli şi pentru a demonstra că sunt alături de Papă şi de preoţi în acest moment dificil pentru viaţa Bisericii, în contextul recentelor scandaluri privind abuzurile sexuale comise de unii membrii ai clerului.
Sfântul Părinte, care în ultimele săptămâni a fost ţinta unor atacuri media, a afirmat: „Adevăratul duşman de temut şi de combătut este păcatul, răul spiritual, care uneori, din nefericire, îi contagiază şi pe membrii Bisericii. Trăim în lume, dar nu suntem ai lumii. Nouă creştinilor nu ne este frică de lume, chiar dacă trebuie să ne ferim de seducţiile ei. Trebuie în schimb să ne temem de păcat şi de aceea să fim înrădăcinaţi puternic în Dumnezeu, solidari în bine, în iubire, în slujire. Este ceea ce Biserica, slujitorii ei împreună cu credincioşii, au făcut şi continuă să facă cu înflăcărată angajare pentru binele spiritual şi material al persoanelor în orice parte a lumii. Este ceea ce în special voi căutaţi să faceţi în mod obişnuit în parohii, în asociaţii şi în mişcări: să îl slujiţi pe Dumnezeu, dar şi pe om în numele lui Cristos. Să continuăm împreună cu încredere acest drum, şi încercările pe care Domnul le permite să ne stimuleze la mai mare radicalitate şi coerenţă.”
De dimineaţă, pelerini din diverse părţi ale Italiei au început să sosească în Piaţă, veniţi cu autobuze sau cu trenuri, la invitaţia Consiliului Naţional al Asociaţiilor de Laici. Braţele colonadelor lui Bernini nu au reuşit să îi cuprindă pe toţi, fiind de trei ori mai mulţi decât în Duminica Paştelui, astfel că unii au stat pe Via della Conciliazione şi pe străzi din apropiere. „Dragi prieteni, voi arătaţi astăzi deosebita afecţiune şi solidaritate a Bisericii şi a poporului italian faţă de Papa şi faţă de preoţii voştri, care zilnic au grijă de voi, pentru ca, în angajamentul de reînnoire spirituală şi morală să putem sluji tot mai bine Biserica, Poporul lui Dumnezeu şi pe cei care se adresează nouă cu încredere”, a spus Papa. „Este frumos să vedem astăzi această mulţime în Piaţa San Pietro, după cum a fost emoţionant pentru mine să văd la Fatima imensa mulţime, care, la şcoala Mariei, s-a rugat pentru convertirea inimilor. Reînnoiesc astăzi acest apel, întărit de prezenţa voastră atât de numeroasă. Mulţumesc. Încă o dată vă mulţumesc vouă tuturor!”
Cu o oră înainte de întâlnirea cu Papa, Cardinalul Angelo Bagnasco, preşedintele Conferinţei Episcopale Italiene, a prezidat un moment de rugăciune, explicând „de ce dorim să ne strângem în mod vizibil în jurul Papei Benedict al XVI-lea, asemenea copiilor în jurul tatălui lor”. „Dorim să ne rugăm cu el şi pentru el, să îl sprijinim în slujirea sa exigentă, să ne exprimăm afecţiunea şi recunoştinţa pentru pasiunea sa pentru Cristos şi pentru întreaga omenire”, a spus Arhiepiscopul de Genova. „Rugăciunea noastră este calea privilegiată de a face eficientă şi vizibilă solidaritatea întregii Biserici cu Sfântul Părinte şi cu cei care au avut de suferit din cauza celor care ar fi trebuit să fie imaginea lui Cristos, Bunul Păstor”, dar nu s-au ridicat la înălţimea vocaţiei. „Prin această rugăciune dorim şi să ne exprimăm stima şi încrederea în preoţi, pentru slujirea lor de neînlocuit şi să invocăm sprijinul continuu al Duhului Mângâietor pentru ei.”
