Fericita Maria Pierina De Micheli, oglindă a Chipului lui Isus
30.05.2010, Roma (Catholica) - Călugăriţa Maria Pierina de Micheli: o figură serioasă, aproape hieratică, un suflet care a cunoscut mult prea devreme durerea pierderii afecţiunii părinteşti, dar în acelaşi timp energică în activitatea de evanghelizare şi în instruirea celor mai mici. Duminică, în Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, această călugăriţă care a mers pe urmele lui Isus a fost beatificată de prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, monseniorul Angelo Amato, aflăm de la Radio Vatican.
„Voiesc tot ceea ce voieşte Isus, cu orice preţ”, scria în jurnalele sale Maria Pierina de Micheli, călugăriţă din congregaţia „Fiice ale Neprihănitei Zămisliri”, din Buenos Aires. Născută la Milano, a fost ultima dintre surorile şi fraţii ei, toţi persoane consacrate. La numai doi ani i-a murit tatăl, iar sufletul ei a cunoscut suferinţa interioară şi probele luptei spirituale. Dar forţa ei era credinţa în Dumnezeu şi în Maica Domnului, element ce a constituit caracteristica sfinţeniei sale, după cum subliniază Mons. Amato: „Avea înainte de toate o mare devoţiune mariană. Aparţinând unei congregaţii chemate Fiicele Neprihănitei Zămisliri, evlavia faţă de Maica Domnului a fost o coloană de sprijin a vieţii ei consacrate. O consecinţă imediată a acestei devoţiuni este marea sa iubire faţă de Isus, faţă Chipul Sfânt al Răstignitului, spre care va orienta misiunea multiplului său apostolat.”
Călugăriţa Maria Pierina de Micheli a acceptat întotdeauna cu surâsul pe buze toate treburile care i se dădeau de făcut, toate misiunile care i se încredinţau. Superioară, mai întâi la Milano şi apoi la Roma, şi-a dedicat întreaga viaţă evanghelizării şi educaţiei tinerilor. Şi-a oferit propria viaţă rugăciunii şi suferinţei pentru ca preoţii, călugării şi călugăriţele să ducă o viaţă sfântă: „Ceea ce o preocupa continuu era sfinţirea propriei vieţi şi a celorlalţi. Le îndemna fără încetare şi pe celelalte călugăriţe la o viaţă plină de virtute. ‘Suntem chemate la o stare de sfinţenie, nu la o viaţă uşoară, ci la o viaţă sfântă, care să tindă la perfecţiune.’ Referitor la activitatea educativă, le îndemna şi pe celelalte călugăriţe să se dedice cu iubire formării elevelor, gândindu-se mereu la Sângele vărsat al lui Isus, faţă de care nici un sacrificiu nu este imposibil în vederea binelui acestor tinere”.
