ARCB şi PMB solicită demolarea parţială a „Cathedral Plaza”
28.07.2010, Bucureşti (Catholica) - Joi, 29 iulie, la Tribunalul Piata Neamţ se va judeca cererea Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti de readucere a clădirii „Cathedral Plaza” la stadiul de execuţie existent la data de 23 martie 2009, atunci când a expirat autorizaţia de construcţie a beneficiarului SC Milennium Building Development, prin desfiinţarea lucrărilor de construire executate după această dată.
Materialul de pe ARCB.ro aminteşte că autorizaţia de construcţie a fost emisă de către Primarul Sectorului 1 în data de 24 februarie 2006 pentru o perioadă de 36 de luni. La atenţionarea ARCB asupra faptului că perioada de execuţie a expirat, răspunsul lui Andrei Chiliman a fost că „asupra încetării sau nu a valabilităţii acestui act administrativ, va decide instanţa de judecată cu ocazia soluţionării dosarului”. La demersul ARCB s-a raliat Municipiul Bucureşti, în calitate de deţinător al domeniului public care se află sub clădirea din str. Berthelot, cât şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, în calitate de autoritate cu atribuţii privind controlul executării de construcţii în zona de protecţie a monumentelor de patrimoniu precum şi în zonele protejate.
„Din cercetările întreprinse asupra situaţiei terenurilor pe care este construit monstrul de beton de lângă Catedrala Sf. Iosif rezultă ca este ocupată în mod ilegal o suprafaţă de teren de 155,66 mp, proprietate publică a Municipiului Bucureşti, aflată la intersecţia str. Luterană cu str. G-ral Berthelot”, afirmă avocat Ofelia Bârsan. Nici Traian Băsescu sau Adriean Videanu, foşti primari generali, nu au luat măsuri pentru reintrarea în drepturi a Municipiului Bucureşti cu privire la terenul din domeniul public care îi aparţine, mai mult, au concesionat ilegal o altă suprafaţă de teren, aducând, astfel, un prejudiciu important patrimoniului Capitalei, de ordinul milioanelor de euro. ARCB speră că judecătorii Tribunalului Piatra Neamţ vor urma exemplul Judecătoriei Sectorului 2 din Bucureşti care a dispus demolarea unei clădiri de 10 etaje care nu a respectat prevederile legale privind executarea de construcţii.

Lucrurile stau simplu, dupa parerea mea, in acest caz. Indiferent de cat de mult taraboi s-a facut pana acum in media, manifestarile arhiepiscopiei, etc. Anume:
1) Milenium sa treaca in proprietatea arhiepiscopiei cele doua etaje + locurile de parcare promise.
2) Arhiepiscopia sa retraga orice impotrivire la proiect.