Libanul a dat o „dovadă fierbinte de iubire” faţă de Maica Tereza
01.09.2010, Beirut (Catholica) - Celebrările pentru cea de-a 100 aniversare a naşterii Maicii Tereza de Calcutta s-au desfăşurat şi în Orientul Mijlociu, „preaiubiţii ei fii din Liban” dând o „dovadă fierbinte de iubire” faţă de această călugăriţă. În Beirut a fost celebrată o Liturghie, organizându-se şi o procesiune şi o ceremonie de dezvelire a unei statui de bronz de 3 metri a fondatoarei, toate organizate de singurul post de televiziune catolic din Liban, Tele Lumiere. Statuia se află pe locul în care Misionarele Carităţii au înfiinţat prima lor mănăstire în Liban, în 1979. Sfânta Liturghie a început cu o procesiune mare în care o mulţime de copii, bătrâni şi cei mai săraci dintre săraci s-au aflat alături de Misionarele Carităţii. Mons. Mansour Labaki a prezidat Liturghia.
Sr. Mary Prema, superioara generală a Misionarelor Carităţii, a trimis o scrisoare pentru acest eveniment, care a fost citită de sr. Mary Clitus, superioară în Liban. Sr. Prema a reamintit vizita Fericitei Tereza în Liban, în 1982, în timpul războiului. Ea a spus: „Celebrarea centenarului naşterii întemeietoarei noastre, Fericita Tereza de Calcutta, este o dovadă fierbinte a iubirii şi afecţiunii din inimile fiilor ei din întreaga lume. Voi, iubiţii ei fii din Liban şi din Orientul Mijlociu, v-aţi adunat pentru a exprima această iubire şi afecţiune în cel mai potrivit mod, aducând mulţumire lui Dumnezeu în cadrul unei Sfinte Liturghii. Statuia Maicii Tereza este amplasată acolo unde a fost înfiinţată prima mănăstire. Le va aminti tuturor de modul minunat în care Dumnezeu şi-a arătat iubirea pentru copiii Săi în timpul războiului din Liban”.
„Aşezarea unei statui a Maicii Tereza în Liban şi în Orientul Mijlociu”, a adăugat sr. Prema, „este o dovadă fierbinte de iubire”. Secretarul general al Tele Lumiere, Antoine Saad, a ţinut un discurs de încheiere, în numele postului de televiziune. El a vorbit despre Maica Teresa ca fiind „femeia care a mers pe urmele predicatorilor şi şi-a ridicat cu putere glasul pentru cei suferinzi, femeia curajoasă şi puternică”. La final, Misionarele Carităţii au decorat cu flori statuia fondatoarei lor şi au citit împreună cu mulţimea Rugăciunea ei a Umilinţei. Apoi, procesiunea s-a întors la biserică şi surorile Maicii Tereza au celebrat împreună cu mulţimea.
