Percheziţionarea Arhiepiscopiei belgiene a fost declarată ilegală
13.09.2010, Bruxelles (Catholica) - Curtea de Apel din Bruxelles a hotărât că raidul făcut de poliţie la sediul arhiepiscopal a fost ilegal, iar documentele confiscate atunci trebuie returnate. Poliţia a efectuat această incursiune neaşteptată la sediul Arhidiecezei de Malines-Bruxelles, pe când Episcopii belgieni erau în reuniune, la 24 iunie a.c. Autorităţile i-au blocat pe Episcopi în sediu pentru nouă ore, timp în care au cercetat nu doar birourile ci şi Catedrala. Au făcut chiar găuri în două morminte din cripte, introducând pe acolo mici camere video, în căutarea de documente secrete despre abuzurile sexuale.
Pe lângă percheziţionarea Arhiepiscopiei, autorităţile au confiscat aproximativ 500 de documente confidenţiale din Leuven, din biroul lui Peter Adriaensses, preşedintele comisiei ce se ocupă cu abuzurile sexuale. Mai mult, şi casa Cardinalului Godfried Danneels a fost percheziţionată. Marţea trecută însă Curtea belgiană a decis că măsurile au fost „disproporţionate”, şi că documentele strânse nu pot fi considerate probe valide într-un eventual proces. Judecătorul a cerut ca materialele să fie înapoiate deţinătorilor, fără examinare.
În comunicatul Arhidiecezei, Arhiepiscopul Andre-Joseph Leonard spune că speră „ca toată atenţia să ajungă în cele din urmă să fie concentrată pe victimele abuzurilor sexuale în contextul relaţiilor pastorale”. Prelatul a afirmat că nu se opune „unei investigaţii juridice desfăşurate corect”. S-a declarat satisfăcut „de faptul că acest eveniment a fost în sfârşit clarificat” şi că, „spre binele tuturor, legile fundamentale sunt respectate”. Adriaensses a dat publicităţii vineri un raport al comisiei, ce reuneşte mărturiile a peste 500 de victime ale abuzurilor sexuale comise de clerici, cele mai multe având loc în anii 1960 şi 1970. Arhiepiscopul Leonard a promis un răspuns la acest raport, prin noi iniţiative care să ajute victimele şi să prevină viitoarele abuzuri.
