Vizită pastorală şi întâlnirea asociaţiilor laice la Bocsig
27.10.2010, Lugoj (Catholica) - În ziua de 23 octombrie 2010 Preasfinţia Sa Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, s-a aflat în vizită pastorală în localitatea Bocsig, jud. Arad. Este a cincea vizită pastorală pe care Preasfinţitul o face în această localitate, aflăm de pe BRU.ro. Parohia Bocsig este cunoscută în ţară şi străinătate datorită figurii Rafilei Găluţ (1910-1939), fecioară stigmatizată care a purtat Rănile Domnului timp de opt ani. Cu ocazia vizitei pastorale din acest an, a avut loc pentru a treia oară consecutiv întâlnirea la nivel eparhial a asociaţiilor laicale: AGRU (Asociaţia Generală a Românilor Uniţi), ASTRU (Asociaţia Tineretului Român Unit), Reuniunea Mariană şi Terţiarii bazilieni din Eparhia de Lugoj, întâlnire ce se înscrie în ediţia 2010 a Zilelor Acţiunii Catolice.
Au participat pe lângă membrii asociaţiilor laice, credincioşi din cele 10 protopopiate, respectiv din cele cinci judeţe ale Eparhiei de Lugoj. Programul a început la orele 10 cu rugăciunea Rozariului în biserica Sf. Gheorghe din Bocsig, rugăciune condusă de PS Alexandru şi rostită împreună cu preoţii şi mulţimea de credincioşi. A urmat apoi Sfânta Liturghie solemnă, pontificată de Episcop. Alături de Preasfinţia Sa, la masa altarului s-au aflat: Mons. Angelo Narcis-Pop, Vicar general al Eparhiei de Lugoj; pr. drd. Coriolan C. Mureşan, Vicar judecătoresc al Eparhiei de Lugoj; pr. Radu Vorindan, protopop de Arad, preoţi din zonă şi preoţii care au însoţit grupurile de credincioşi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei greco-catolice din Bocsig. În timpul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Alexandru i-a acordat treapta diaconatului ipodiaconului Vasile Paşcu.
În cuvântul de învăţătură, Episcopul a vorbit despre însemnătatea spirituală a Bocsigului ca loc de adâncă trăire creştină, amintind figura fecioarei stigmatizate Rafila Găluţ, care în scurta ei viaţă de 29 de ani a fost un model de comuniune cu Dumnezeu prin trăire euharistică şi practicarea devoţiunilor, precum şi prin apostolat. A vorbit despre importanţa asociaţiilor laicale şi despre Zilele Acţiunii Catolice care, în Eparhia de Lugoj, sunt încurajate de Episcopie şi puternic trăite în parohii. Preasfinţia Sa a mulţumit pr. Gheorghe Tomoioagă pentru invitaţia de a ţine reuniunea Asociaţiilor laicale din Eparhie la Bocsig în fiecare an, în octombrie, cu ocazia Zilelor Acţiunii Catolice. Nu în ultimul rând a subliniat ecumenismul de la Bocsig, salutând prezenţa preotului paroh ortodox ce a asistat la eveniment.
A urmat o scurtă cateheză despre apostolatul laic, susţinută de pr. Vicar judecătoresc Coriolan C. Mureşan, Asistent spiritual naţional AGRU/ACRO adulţi şi asistent spiritual eparhial AGRU/ASTRU, cateheză ce a încercat să reia elemente principale din prima parte a Decretului Conciliului ecumenic Vatican II privind apostolatul laicilor „Apostolicam Actuositatem”: chemarea laicilor la apostolat, bazele apostolatului laic precum şi spiritualitatea laicilor din punctul de vedere al apostolatului. Pr. Coriolan a prezentat aceste puncte plecând de la exemple din viaţa Rafilei Găluţ. Pr. Coriolan a încheiat referindu-se la tema Zilelor Acţiunii Catolice: „Tema întâlnirii ‘Suntem o mare familie în jurul lui Isus Cristos, vino şi tu!’ se aplică tuturor, cu toţii sunteţi chemaţi la a face apostolat; cu toţii sunteţi chemaţi la răspândirea credinţei în termeni foarte simpli; cu toţii sunteţi chemaţi să fiţi misionari”.
Parohul comunităţii greco-catolice din Bocsig, pr. Gheorghe Tomoioagă, a mulţumit PS Alexandru pentru grija părintească de care a dat dovadă întotdeauna faţă de comunitatea din Bocsig. A mai mulţumit autorităţilor locale şi judeţene pentru sprijinul acordat comunităţii parohiale, şi a adresat un salut de frăţietate şi părintelui paroh ortodox. PS Alexandru a consfinţit comunitatea locală, asociaţiile laicale şi pe cei prezenţi la Inima Neprihănită a Preacuratei Fecioare Maria. După Sfânta Liturghie, Episcopul, preoţii şi mulţimea de credincioşi au pornit în procesiune de la biserica parohială până la cimitirul din sat aflat la aproximativ un km distanţă. La mormântul Rafilei Găluţ s-a oficiat un Parastas pentru sufletul ei şi al tuturor celor înmormântaţi în acel cimitir. Pr. Tomoioagă i-a invitat pe toţi credincioşii la căminul cultural, unde s-a oferit o agapă fraternă organizată de comunitatea din Bocsig cu sprijinul autorităţilor locale.
