Familia, legământ de iubire, leagănul vieţii şi sanctuarul iubirii
02.11.2010, Iaşi (Catholica) - În data de 25 octombrie 2010, PS Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iaşi, a adresat o Scrisoare pastorală tuturor preoţilor, persoanelor consacrate şi credincioşilor laici ai Diecezei sale – publicată integral pe Ercis.ro -, în care anunţă că „viitorul nostru timp şi program pastoral îl dedicăm Familiei şi Căsătoriei”. Subliniind importanţa pe care Biserica o acordă demnităţii căsătoriei şi a familiei, precum şi promovării ei, Episcopul de Iaşi arată că „dintre toate încercările şi preocupările, care privesc viaţa spirituală a poporului nostru credincios, dincolo de confuzia care s-a abătut asupra tuturor categoriilor de persoane, dincolo de neliniştile tranziţiei şi a pericolului unei noi forme de sărăcie, dincolo de marea de probleme ce a invadat ţara şi dieceza noastră, durerea durerilor şi problema problemelor este familia şi căsătoria”.
Aşadar, dacă „în ultimii ani, în programul nostru pastoral, ne-am îndreptat spre cuvântul divin, spre Sfânta Scriptură şi, mai recent, spre viaţa preoţilor şi misiunea lor, cu rezultate mulţumitoare şi mângâietoare”, a sosit acum timpul „să ne oprim şi să ne îndreptăm spre instituţia sacră a familiei, spre sacramentul sfânt al căsătoriei şi spre toţi părinţii şi copiii Bisericii noastre”. „În Consiliul Prezbiteral, ce s-a desfăşurat în această toamnă, la 18 octombrie, ca şi în Consiliul Pastoral din 25 octombrie, am avut ca principală discuţie tema familiei şi a căsătoriei, cu proiectele care privesc toată Biserica noastră şi toate structurile diecezane. Oficiul pentru Pastoraţia Laicilor şi a Familiilor şi Oficiul pentru Cateheză vor prelua rezultatul discuţiilor din cele două consilii şi vor propune şi coordona tot materialul recerut şi necesar pentru un asemenea program”.
„Aşezând toate iniţiativele noastre sub ocrotirea Maicii Domnului, regina familiilor, dispunem ca un delegat special al nostru, în colaborare cu rectorul sanctuarului din Cacica, să pregătească acest eveniment unic în dieceză prin vizita icoanei Maicii Domnului de la Cacica în bisericile şi comunităţile noastre. Pe parcursul acestui timp destinat familiei şi căsătoriei, vom exprima încrederea şi speranţa noastră, prin rugăciuni speciale, cateheze, conferinţe, simpozioane ce le vom îndrepta spre Domnul prin Maica Sfântă şi le vom pregăti şi susţine în programul nostru pastoral. Constatând împreună cu sfântul Conciliu şi cu marii noştri papi, Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea şi cu actualul Sfânt Părinte, prin ce momente trece Biserica şi lumea, prin ce greutăţi se aventurează familia şi căsătoria, gândul nostru ne determină să ne mobilizăm pentru a găsi drumul cel mai bun pentru a păstra şi a transmite generaţiilor viitoare tezaurul credinţei şi valoarea cea mai de preţ, după demnitatea omului: familia gândită şi voită de Dumnezeu pentru viitorul omenirii”.
