Capucinii români la ceas aniversar
09.11.2010, Oneşti (Catholica) - Custodia Fericitul Ieremia Valahul din România a împlinit 18 ani de existenţă pe meleagurile româneşti. La Sfânta Liturghie din solemnă din 30 octombrie 2010 au participat noul decan de Trotuş, pr. Toma Rediu, care a fost celebrantul principal, pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, împreună cu părinţii capucini. Acum, la ceas aniversar, Custodia Fericitul Ieremia Valahul numără în rândurile sale 44 fraţi cu profesiunea perpetuă, 6 cu profesiune temporară, 2 novici, 8 postulanţi şi un număr de circa 25 seminarişti care urmează cursurile liceale la Liceul Teologic Fericitul Ieremia, deschis tuturor absolvenţilor învăţământului gimnazial de pe Valea Trotuşului, dar şi din alte părţi ale Diecezei, şi adăpostit în structurile proprii ale Custodiei la Oneşti. Mulţi dintre fraţi se află la studii de specializare sau doctorat, alţii activează în diverse parohii şi convente din Provincia-mamă, iar unul activează ca misionar în Canada, citim în relatarea de pe OFMCapucini.ro.
În ţară, pe lângă misiunea de a promova cultul Fericitului Ieremia, atât la sanctuar cât şi în parohiile Diecezei de Iaşi, dar şi în alte Dieceze catolice, misiunea franciscanilor capucini este axată în primul rând pe formarea celor care aspiră la urmarea lui Cristos după exemplul Sfântului Francisc şi al Fericitului Ieremia, însă activează şi în pastorala parohială (la Nehoiu) şi în cea social-asistenţială a copiilor şi adolescenţilor, mai ales a acelora din orfelinate sau care provin din familii dezorganizate (la Sighetu-Marmaţiei). De-a lungul anilor de formare, mulţi dintre cei care au absolvit cursurile liceale la seminarul franciscan au decis să urmeze apoi studiile teologice la Institutul din Iaşi sau la alte seminarii teologice din străinătate, alţii au urmat cursurile altor facultăţi laice, unii şi-au aflat menirea ca membri ai altor congregaţii călugăreşti, alţii şi-au întemeiat o familie, fiind, în comunitatea lor, exemple de viaţă creştină. Din iniţiativele media amintim situl OFMCapucini.ro şi primul număr al unei publicaţii a Custodiei, „Glasul Fericitului Ieremia”, un buletin informativ periodic, al cărei prim număr a apărut cu această ocazie şi care va putea fi în curând accesat şi pe situl amintit mai sus.
Fraţii capucini din Custodia Fericitul Ieremia Valahul s-au întrunit în ziua beatificării Fericitului, 30 octombrie – când la Oradea se celebra la aceeaşi oră beatificarea primului dintre martirii Bisericii Catolice din România, Episcopul Szilard Bogdanffy -, pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu şi Fecioarei Preacurate, Regina Sfântului Rozariu, sub a cărei oblăduire s-au desfăşurat aceste sărbători. La Sfânta Liturghie solemnă, cuvântul de învăţătură a fost rostit de către pr. Leon Budău, custodele Fraţilor Capucini, el însuşi „fruct” al prezenţei capucine pe meleagurile natale ale Fericitului Ieremia, care a mulţumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite de poporul român prin mijlocirea Fericitului Ieremia Valahul şi a mulţumit din nou celor care au făcut posibilă, prin dăruirea şi disponibilitatea lor, această prezenţă, amintindu-i aici în primul rând pe pr. Ubaldo Oliviero, rector al sanctuarului, şi pe pr. Vittorio Clemente, primul director al Seminarului din Oneşti, trecut în această vară la Domnul, pentru a primi răsplata slujitorului credincios. Liturghia a fost însufleţită de către corul Liceului Catolic, dirijat de către prof. Monica Grosu, partea instrumentală (orgă, flaut chitară, tobe) aparţinând fraţilor studenţi capucini.
