Papa către Episcopii italieni despre Liturghie
10.11.2010, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea îndeamnă la o mai mare apreciere a Liturghiei ca izvor de educaţie despre „viaţa bună a Evangheliei”. Afirmaţia apare într-o scrisoare trimisă Cardinalului Angelo Bagnasco, preşedintele Conferinţei Episcopale Italiene, cu ocazia adunării plenare ce se desfăşoară până joi la Assisi. Una dintre sarcinile adunării este analizarea traducerii italiene din cea mai nouă ediţie a misalului roman.
„Riturile vorbesc prin raţionalitatea lor intrinsecă”, a spus Pontiful, „şi educă spre o participare conştientă, activă şi rodnică. Corespondenţa dintre rugăciunea Bisericii (lex orandi) şi regula credinţei (lex credendi) modelează gândirea şi sentimentele comunităţii creştine, dând formă Bisericii, Trupului lui Cristos şi Templului Spiritului Sfânt.” A subliniat nevoia – cu referinţă la actualizarea misalului – „unei balanţe înţelepte între continuitate şi noutate, între tradiţie şi actualizare”. A afirmat apoi că „orice adevărat reformator” este „ascultător faţă de credinţă”. Reformatorul „nu acţionează arbitrar, nici nu îşi arogă dreptul asupra ritului; el nu este posesorul ci păzitorul comorii instituite de Domnul şi încredinţată nouă.”
„Întreaga Biserică este prezentă în fiecare Liturghie: aderarea la forma ei este condiţia autenticităţii a ceea ce este celebrat. Fie ca această motivaţie să vă călăuzească pentru a face mai transparentă şi mai practicabilă acea credinţă ce datează din vremea Bisericii primare. Credinciosul adevărat, în orice vreme, experimentează în Liturghie prezenţa, primatul şi lucrarea lui Dumnezeu.” Papa a mai spus: „Sfinţenia Euharistiei pretinde ca acest mister să fie celebrat şi adorat, conştienţi de măreţia, importanţa şi eficienţa ei pentru viaţa creştină, dar de asemenea cheamă la puritate, coerenţă şi sfinţenie din partea fiecăruia dintre noi, pentru a fi mărturii vii ale jertfei unice a iubirii lui Cristos.”
