Întâlnirea diecezană a Acţiunii Catolice Adulţi la Faraoani
31.03.2011, Faraoani (Catholica) - Sâmbătă, 26 martie 2011, a avut loc la Faraoani (Bacău), a treia întâlnire diecezană a membrilor şi simpatizanţilor din Acţiunea Catolică a Adulţilor (din Dieceza de Iaşi). După întâlnirea de la Mărgineni, Bacău, din martie 2009 şi cea de la Roman, din 2010, participanţii s-au reunit „iar în jurul lui Cristos, la Faraoani, pentru a-i mulţumi Domnului pentru darurile primite şi pentru a-l ruga să rămână cu noi mai departe în misiunea pe care o avem ca laici în Biserică”, scrie Augustina Palade pentru Ercis.ro. Tema întâlnirii a fost: „Acţiunea Catolică – o familie de familii”. Scopul întâlnirii a fost reunirea membrilor şi simpatizanţilor adulţi din Acţiunea Catolică în jurul lui Cristos, pentru a fi o mărturie vie a comuniunii prezente în familie şi în Biserică.
Acţiunea a fost organizată de Consiliul Diecezan (Adriana Ianuş – preşedinte diecezan A.C., Ana Broşteanu – responsabil A.C.A. Iaşi, Monica Erdeş – responsabil A.C.A. zona Roman şi Paul Păduraru – responsabil A.C.A. zona Bacău). Temele puse în dezbatere au fost prezentate de pr. Felix Roca – asistent spiritual general A.C. şi pr. Iosif Dămătăr – asistent spiritual A.C.A. La întâlnire au participat reprezentanţi din 19 parohii din Dieceza de Iaşi cu un număr de 260 de persoane. După primirea participanţilor de către gazde, la îndemnul părintelui Felix Roca s-a recitat „Rugăciunea pentru familii” a Papei Ioan Paul al II-lea. Ana Broşteanu a prezentat sinteza celorlalte întâlniri şi activităţile principale din acest an asociativ (Adunarea generala A.C. din 6 octombrie 2010 la Iaşi, zilele de formare A.C.A. Bacău şi Roman, săptămâna carităţii şi ştafeta rugăciunii).
La momentul formativ, părintele asistent general a subliniat că familia umană este o icoană a Sfintei Treimi, familia este o bogăţie pentru Biserică şi societate, părinţii sunt primii educatori ai copiilor lor; familia – ca un motor al societăţii – este locul unde se învaţă valorile fundamentale: respectul, iubirea, cinstea şi bunătatea. Partea cea mai importantă a zilei a fost Sfânta Liturghie celebrată de şapte preoţi şi animată de laici. În cadrul omiliei pr. Iosif Dămătăr, pornind de la parabola fiului risipitor, a subliniat importanţa formării continue a familiilor pentru a oferi un exemplu bun şi o educaţie bună copiilor. Acţiunea Catolică, prin sfinţii ei (Gianna Beretta, o eroină a luptei pentru apărarea vieţii nenăscute) precum şi Chiara Luce Badano (un model pentru tinerii implicaţi în asociaţiile şi activităţile comunităţilor) sunt modele de urmat pentru toţi membrii Bisericii.
În programul de după-amiază au fost diverse întrebări despre problemele familiei de astăzi, din partea celor prezenţi, la care au răspuns preoţii şi reprezentanţii asociaţiei „Familia şi viaţa”. Este necesară credinţa şi rugăciunea în familie, părinţii să transmită copiilor adevăratele valori şi tinerii să aibă un interes mai mare de a se pregăti pentru viaţa de familie. La tema despre Postul Mare, asistentul spiritual al adulţilor din Acţiunea Catolică a citat din Codul de Drept Canonic regulile referitoare la acest timp de penitenţă: postul şi abstinenţa se vor păstra cu severitate în două zile din an Miercurea Cenuşii şi Vinerea Mare. Abstinenţa este obligatorie în toate vinerile din Postul Mare, în celelalte vineri din timpul anului porunca divină a penitenţei se poate satisface fie prin abţinerea de la carne, fie prin practicarea carităţii şi a evlaviei. Credincioşii au dezlegare generală de la abstinenţa de carne şi de la post în toate zilele de vineri când se celebrează o sărbătoare de poruncă. Părintele a mai recomandat ţinerea postului de tot ceea ce separă de Isus.
La final gazdele au încântat cu un program artistic alcătuit dintr-o scenetă despre familie şi un cântec, iar reprezentanţii parohiilor prezente au intonat imnul Ave Maria. „S-a adus mulţumire asistenţilor spirituali şi organizatorilor, preoţilor din parohie, membrilor A.C. Faraoani şi tuturor care au susţinut această întâlnire. Ne-am simţit cu toţii minunat şi sperăm ca anul viitor, la a patra întâlnire diecezană A.C.A., care va avea loc la Tămăşeni, să ne revedem bucuroşi şi să ne îmbogăţim cu noutăţi pe plan spiritual şi familial”, citim în finalul corespondenţei.
