Moartea spirituală ameninţă să ruineze existenţa fiecărui om
10.04.2011, Vatican (Catholica) - Abordând tema învierii în vederea Paştelui, Papa Benedict al XVI-lea, înainte de recitarea rugăciunii Angelus împreună cu mii de credincioşi, romani şi pelerini, din diferite colţuri ale lumii, reuniţi la amiază în Piaţa San Pietro duminică, 10 aprilie 2011, a subliniat că chiar „şi între creştini, credinţa în înviere şi în viaţa veşnică este însoţită nu rareori de atâtea dubii, de multă confuzie, deoarece este vorba încă de o realitate ce depăşeşte limitele raţiunii noastre şi cere un act de credinţă”. Vă oferim textul alocuţiunii Sfântului Părinte, după traducerea realizată de redacţia în limba română a Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori,
Mai sunt doar două săptămâni până la Paşti şi lecturile biblice din această duminică vorbesc toate despre înviere. Nu încă despre cea a lui Isus, care va izbucni ca o noutate absolută, ci despre învierea noastră, aceea la care noi aspirăm şi pe care Isus însuşi ne-a dăruit-o, înviind din morţi. Într-adevăr, moartea reprezintă pentru noi un zid ce ne împiedică să vedem dincolo; cu toate acestea, inima noastră se avântă dincolo de acest zid, şi chiar dacă nu putem cunoaşte ceea ce el ascunde, totuşi ne gândim şi ne imaginăm, exprimând prin simboluri dorinţa noastră de veşnicie.
Poporului ebraic, în exil departe de pământul lui Israel, profetul Ezechiel îi vesteşte că Dumnezeu va deschide mormintele exilaţilor şi îi va face să se întoarcă în ţara lor, pentru a se odihni în pace (cf. Ezechiel 37,12-14). Această aspiraţie străveche a omului de a fi înmormântat împreună cu părinţii săi este năzuinţa la o „patrie” care să îl primească la sfârşitul ostenelilor pământeşti. Această concepţie nu conţine încă ideea unei învieri personale din moarte, care apare doar spre sfârşitul Vechiului Testament, şi încă în vremea lui Isus nu era acceptată de toţi iudeii. De altfel, chiar între creştini, credinţa în înviere şi în viaţa veşnică este însoţită nu rareori de atâtea dubii, de multă confuzie, deoarece este vorba încă de o realitate ce depăşeşte limitele raţiunii noastre şi cere un act de credinţă. În Evanghelia de astăzi – învierea lui Lazăr – noi ascultăm glasul credinţei din gura Martei, sora lui Lazăr. Lui Isus care îi spune: „Fratele tău va învia”, ea îi răspunde: „Ştiu că va învia, la înviere, în ziua de apoi” (Ioan 11,23-24). Isus îi spune însă: „Eu sunt învierea şi viaţa; cine crede în mine, chiar dacă moare, va trăi” (Ioan 11,25-26). Iată adevărata noutate, ce izbucneşte şi întrece orice barieră! Cristos dărâmă zidul morţii, în el locuieşte toată plinătatea lui Dumnezeu, care este viaţă, viaţă veşnică. De aceea moartea nu a avut putere asupra Lui; iar învierea lui Lazăr este semn al stăpânirii Sale depline asupra morţii fizice, care înaintea lui Dumnezeu este ca un somn (cf. Ioan 11,11).
Există însă o altă moarte, care l-a costat pe Cristos lupta cea mai crâncenă, de-a dreptul preţul crucii: este moartea spirituală, păcatul, care ameninţă să ruineze existenţa fiecărui om. Pentru a învinge această moarte a murit Cristos, iar Învierea Sa nu este întoarcerea la viaţa precedentă, ci deschiderea unei noi realităţi, un „pământ nou”, unit, în sfârşit, cu Cerul lui Dumnezeu. De aceea scrie Sfântul Paul: „Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare prin Duhul Său, care locuieşte în voi” (Romani 8,11). Dragi fraţi, să ne adresăm Fecioarei Maria, care este deja părtaşă la această Înviere, să ne ajute să spunem cu credinţă: „Da, Doamne, eu cred că Tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care ai venit în lume” (Ioan 11,27), să descoperim cu adevărat că El este mântuirea noastră.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
