Un nou loc pentru rămăşiţele Papei Ioan Paul al II-lea
11.04.2011, Vatican (Catholica) - Rămăşiţele Fericitului Inocenţiu al XI-lea (1676-1689) au fost mutate din Capela Sf. Sebastian din Bazilica San Pietro pentru a face loc rămăşiţelor Papei Ioan Paul al II-lea. Într-o ceremonie de joi, urna Fericitului Inocenţiu a fost scoasă de sub altarul capelei amintite, fiind dusă în procesiune, în timp ce se cânta litania sfinţilor papali, la altarul Schimbării la Faţă. Cardinalul Angelo Comastri, arhipreotul Bazilicii San Pietro, a prezidat celebrarea, care s-a încheiat cu o rugăciune şi cu binecuvântare, precum şi cu citirea şi semnarea documentului privitor la transferul urnei.
În Capela Sf. Sebastian, unde lucrările de restaurare s-au încheiat recent, spaţiul de sub altar este acum liber să primească trupul Papei Ioan Paul al II-lea după beatificarea de la 1 mai. Capela se află între Capela Pieta şi Capela Preasfântului Sacrament. Altarul este flancat de statuile Papilor Pius al XI-lea şi Pius al XII-lea. Conform unei declaraţii a pr. Federico Lombari, directorul biroului de presă al Vaticanului, sicriul cu rămăşiţele Papei Ioan Paul al II-lea va fi scos din locul său de sub Bazilica vaticană la 29 aprilie, şi pus în faţa altarului la 1 mai, pentru venerare. Cripta Bazilicii San Pietro va fi închisă publicului între 29 aprilie şi 1 mai. Pr. Lombardi a mai spus că trupul Papei Ioan Paul al II-lea nu va fi scos din sicriu, iar sicriul nu va fi deschis.
