Biserica are nevoie urgentă de o flacără de iubire
11.04.2011, Vatican (Catholica) - Biserica are nevoie urgentă de „o flacără de iubire” care să vindece toate rănile ei, acea iubire care a făcut ca în timpurile străvechi Biserica însăşi să fie desemnată cu termenul „agape”, potrivit predicatorului Casei Papale. Pr. capucin Raniero Cantalamessa a făcut această reflecţie vineri, 8 aprilie 2011, când a rostit a treia sa predică din Postul Mare, în prezenţa Papei Benedict al XVI-lea şi a membrilor Curiei Romane. Predicatorul a continuat seria sa de predici despre iubire, spunând că după primele două meditaţii despre iubirea lui Dumnezeu ca dar, a venit timpul pentru o reflecţie asupra „datoriei de a iubi, şi îndeosebi asupra datoriei de a-l iubi pe aproapele”.
Pr. Cantalamessa a remarcat pentru început un fenomen curios: „Fluviul Iordan, în cursul său, formează două mări: Marea Galileii şi Marea Moartă, dar în timp ce Marea Galileii este o mare cu forfotă de viaţă şi printre apele cele mai populate de peşte de pe pământ, Marea Moartă este, întocmai, o mare ‘moartă’, nu există urmă de viaţă în ea şi în jurul ei, numai sare. Şi totuşi este vorba de aceeaşi apă din Iordan. Explicaţia, cel puţin în parte, este aceasta: Marea Galileii primeşte apele Iordanului, dar nu le ţine pentru ea, le lasă să curgă mai departe în aşa fel încât ele să poată iriga toată valea Iordanului. Marea Moartă primeşte apele Iordanului şi le ţine pentru ea, nu are nici o cale de evacuare, din ea nu iese o picătură de apă. Este un simbol. Nu putem să ne limităm să primim iubire, trebuie să o şi dăruim”.
Pr. Cantalamessa a analizat în continuare porunca cea nouă a lui Cristos, observând că de fapt este o lege străveche. „Cum de Isus o numeşte porunca ‘Sa’ şi porunca ‘nouă’? Răspunsul este că venind El, s-au schimbat obiectul, subiectul şi motivul iubirii aproapelui”. Aproapele îl include acum şi pe duşman, iar subiectul iubirii aproapelui „nu este celălalt; sunt eu; nu este cel care este aproape, ci acela care se apropie”. De asemenea, „s-a schimbat mai ales criteriul sau măsura iubirii faţă de aproapele”. „Cu Isus se trece de la raportul în doi: ‘Ceea ce altul îţi face ţie, tu fă-i lui’, la raportul în trei: ‘Ceea ce Dumnezeu ţi-a făcut ţie, tu fă altuia'”. Pr. Cantalamessa a clarificat ce fel de iubire trebuie să fie aceasta: „Ceea ce se cere de la iubire este să fie adevărată, autentică, nu prefăcută. Aşa cum vinul, pentru a fi ‘autentic’, trebuie să fie stors din struguri, tot aşa iubirea trebuie să vină din inimă”.
Referindu-se la scrierile apostolice, pr. Cantalamessa a susţinut că „primul loc de exercitare a iubirii trebuie să fie Biserica şi încă mai concret comunitatea în care trăim, persoanele cu care avem relaţii zilnice… Pentru o anumită perioadă, în antichitate, s-a obişnuit să se desemneze cu termenul iubire, agape, nu numai agapa fraternă pe care creştinii o luau împreună, ci şi întreaga Biserică”. Predicatorul a spus că este nevoie şi astăzi de aceeaşi caracteristică definitorie: „Biserica are nevoie urgentă de o flacără de iubire care să vindece rănile sale”. El a făcut apoi câteva recomandări concrete pentru a lucra asupra iubirii: „Un domeniu important asupra căruia trebuie lucrat este cel al judecăţilor reciproce”, domeniu „delicat şi complex”. „Cum se poate trăi fără a judeca? Nu putem observa, asculta, trăi, fără a face evaluări, adică fără a judeca… De fapt, nu atât judecata trebuie eliminată din inima noastră, cât mai ales veninul din judecata noastră! Adică ciuda, condamnarea”.
Un alt punct important pentru o iubire sinceră este stima: „Pentru a-l stima pe fratele trebuie să nu ne stimăm prea mult pe noi înşine, să nu fim mereu siguri de noi înşine; trebuie – spune apostolul – ‘să nu ne considerăm mai mult decât trebuie să ne considerăm’. Cel care are o idee prea înaltă despre sine însuşi este ca un om care, noaptea, ţine în faţa ochilor o sursă de lumină intensă: nu reuşeşte să vadă nimic altceva dincolo de ea; nu reuşeşte să vadă luminile fraţilor, calităţile lor şi valorile lor. ‘A minimaliza’ trebuie să devină verbul nostru preferat, în raporturile cu alţii: a minimaliza calităţile noastre şi defectele celuilalt. Să nu minimalizăm însă defectele noastre şi calităţile celuilalt, aşa cum suntem tentaţi să facem adesea, lucru care este diametral opus!”
Predicatorul a abordat apoi vorbirea de rău: „Pare să fie unul din lucrurile care poluează cel mai mult trăirea împreună. Nu este suficient a evita să vorbim de rău pe alţii; trebuie împiedicat şi ca alţii să facă aceasta în prezenţa noastră, să îi facem să înţeleagă, eventual prin tăcerea noastră, că nu suntem de acord… În multe localuri publice obişnuia să se scrie: ‘Aici nu se fumează’ sau ‘Aici nu se înjură’. Nu ar fi rău să le înlocuim în unele cazuri cu: ‘Aici nu se vorbeşte bârfeşte!’ Pr. Cantalamessa a concluzionat recomandând cuvintele Sf. Paul către filipeni, ca şi când ne-ar fi fost adresate nouă: „Faceţi-mi bucuria deplină: să gândiţi la fel, să aveţi aceeaşi iubire, aceeaşi simţire, un singur cuget. Să nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din laudă deşartă, ci, cu umilinţă, fiecare să-l considere pe celălalt mai presus de sine, fără ca cineva dintre voi să caute numai ale sale, ci şi ale altora. Să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus”.
