Exerciţii spirituale la Târgu Mureş
20.04.2011, Târgu Mureş (Catholica) - În perioada 15-17 aprilie 2011, în parohia nr. 2 cu hramul Buna Vestire din Târgu Mureş, păstorită de către pr. protopop Dan Fodor, s-au desfăşurat exerciţii spirituale ca pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Cu această ocazie a fost invitat pr. Ioan Fărcaş, Vicar mitropolitan şi protopop de Blaj, aflăm de pe BRU.ro. Exerciţiile spirituale au început vineri, 15 aprilie, cu tradiţionala rugăciune Calea Crucii, desfăşurată în aer liber în Parcul Eroilor, unde este amplasată Crucea de Lumină.
Rugăciunea a început de la baza dealului şi s-a urcat până la cruce, prin parcurgerea celor paisprezece staţiuni citite de preoţii prezenţi, iar cântecele au fost intonate de tinerii din parohie. La ajungerea în vârful dealului, pr. Vicar Ioan Fărcaş a ţinut prima meditaţie, referindu-se la faptul că Isus Cristos este unul singur în faţa căruia tot genunchiul trebuie să se plece, pentru că El şi-a dat viaţa pentru ca noi să dobândim mântuirea.
Exerciţiile au continuat sâmbătă dimineaţa cu oficierea Sfintei Liturghii, după care a avut loc un parastas pentru cei trecuţi la cele veşnice, fiind Sâmbăta lui Lazăr. Pr. Fărcaş a continuat cu a doua meditaţie, vorbind despre smerenie şi mândrie: fără smerenie nu ne putem mântui, iar dacă am renunţa la mândrie şi orgolii ar dispărea multe neînţelegeri şi invidii dintre oameni. Cununa de rugăciuni s-a încheiat duminică cu Sfânta Liturghie şi ultima meditaţie, în care părintele le-a atras credincioşilor prezenţi atenţia că trebuie să fie împăcaţi cu aproapele lor şi cu Dumnezeu, şi că în centrul vieţii lor trebuie să fie Isus Cristos, şi atunci viaţa lor va fi mult mai liniştită şi plină de har.



