Suntem chemaţi să creştem în credinţă
14.08.2011, Castel Gandolfo (Catholica) - Astăzi în Biserica Catolică de rit apusean este duminica a 20-a de peste an. S-a citit pericopa evanghelică Matei 15,21-28, cu femeia cananeană. Despre acest pasaj a vorbit şi Papa Benedict al XVI-lea în tradiţionala întâlnire cu pelerinii la miezul zilei, pentru rugăciunea Angelus. Evenimentul s-a desfăşurat la Castel Gandolfo, unde Papa se află în vacanţă. Redăm cuvintele Sfântului Părinte după traducerea publicată de redacţia română a Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori,
Fragmentul evanghelic al acestei duminici începe cu indicarea regiunii unde Isus se duce: Tirul şi Sidonul, la nord-vest de Galileea, ţinut păgân. Şi este aici că întâlneşte o femeie cananeană, ce i se adresează cerându-i să îi vindece fiica chinuită de un diavol (cf Mt. 15,22). Deja în această cerere putem întrevedea un început al drumului de credinţă, care în dialogul cu divinul Învăţător creşte şi se întăreşte. Femeii nu îi este teamă să îi strige lui Isus: „Ai milă de mine”, o expresie care apare frecvent în Psalmi (cf 50,1), îl numeşte „Domn” şi „Fiu al lui David” (cf 15,22), manifestând astfel o speranţă fermă de a fi ascultată.
Care este atitudinea Domnului în faţa acelui strigăt de durere? Poate părea derutantă tăcerea lui Isus, până acolo încât provoacă intervenţia ucenicilor, dar nu este vorba de lipsă de sensibilitate faţă de durerea acelei femei. Sfântul Augustin comentează: „Cristos se arăta indiferent faţă de ea, nu pentru a-i refuza milostivirea, ci pentru a-i înflăcăra dorinţa” (Sermo 77,1: PL 38, 483). Detaşarea aparentă a lui Isus, care spune: „Nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel” (v.24), nu o descurajează pe canaaneană, care insistă: „Doamne, ajută-mă!” (v. 25). Şi chiar când primeşte un răspuns ce pare să închidă orice speranţă, „Nu este drept să iei pâinea copiilor şi s-o arunci căţeilor” (v. 26), ea nu se opreşte. Nu vrea să îi ia nimic nimănui: în simplitatea şi umilinţa ei îi este de-ajuns puţin, îi sunt suficiente firimiturile, îi ajunge doar o privire, un cuvânt al Fiului lui Dumnezeu. Şi Isus rămâne plin de admiraţie pentru răspunsul de credinţă atât de mare şi îi spune: „Să ţi se împlinească dorinţa!” (v. 28).
Dragi prieteni, şi noi suntem chemaţi să creştem în credinţă, să ne deschidem şi să primim cu libertate darul lui Dumnezeu. Este drumul pe care Isus i-a făcut să îl parcurgă pe ucenicii săi, pe femeia canaaneană şi pe oamenii din orice timp şi poporul, pe fiecare dintre noi. Credinţa ne deschide să cunoaştem şi să primim identitatea reală a lui Isus, noutatea şi unicitatea Sa, Cuvântul Său, pentru a trăi o relaţie personală cu El. Cunoaşterea credinţei este un dar al lui Dumnezeu, ce ni se revelează nu ca o entitate abstractă fără chip şi fără nume, ci ca o Persoană care vrea să intre într-un raport de iubire profundă cu noi şi să implice toată viaţa noastră. De aceea în fiecare zi inima noastră trebuie să trăiască experienţa convertirii, să treacă de la omul concentrat asupra lui, la omul deschis la lucrarea lui Dumnezeu, la omul spiritual (cf 1Cor. 2,13-14), care se lasă interpelat de Cuvântul Domului şi îşi deschide propria viaţă la iubirea Sa.
Dragi fraţi şi surori, să ne alimentăm în fiecare zi credinţa prin ascultarea profundă a Cuvântului lui Dumnezeu, prin celebrarea Sacramentelor, prin rugăciunea personală şi prin dragostea faţă de aproapele. Să invocăm mijlocirea Fecioarei Maria, pe care mâine, 15 august, o vom contempla în glorioasa ei ridicare la cer cu sufletul şi cu trupul, pentru ca să ne ajute să vestim şi să mărturisim cu viaţa bucuria de a-l fi întâlnit pe Domnul.
