Papa prezintă Euharistia ca o soluţie la problemele sociale
12.09.2011, Ancona (Catholica) - O persoană care îngenunchează înaintea Euharistiei şi îl primeşte pe Cristos în Împărtăşanie devine atentă la nevoile aproapelui său şi gata să împărtăşească bunurile sale cu ceilalţi, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea, prezentând Euharistia drept cheia unei dezvoltări sociale centrate pe persoană. Sfântul Părinte a vorbit duminică, 11 septembrie 2011, în cadrul Liturghiei de încheiere a celui de-al 25-lea Congres Euharistic Naţional al Italiei. „O spiritualitate euharistică este un antidot real la individualismul şi egoismul care adesea caracterizează viaţa de zi cu zi”, a declarat Papa. El a susţinut că responsabilitatea în viaţa de comunitate se naşte din Euharistie, astfel încât săracii, bolnavii şi cei aflaţi în nevoi să fie aşezaţi în centrul dezvoltării sociale.
„A fi hrăniţi de Cristos este calea pentru a nu rămâne străini şi indiferenţi la soarta fraţilor noştri, ci a intra în însăşi logica iubirii şi a dăruirii”, a spus Papa. „Cel care este capabil să îngenuncheze înaintea Euharistiei, care primeşte Trupul Domnului, nu poate să nu fie atent, în curgerea obişnuită a zilelor, la situaţiile nedemne de om, şi este capabil să se aplece personal pentru a răspunde la nevoi, este capabil să îşi împartă pâinea sa cu cei săraci, să dea apă celor însetaţi, să îi îmbrace pe cei goi, să îi viziteze pe cei bolnavi sau aflaţi în închisoare”, a continuat el. Papa Benedict al XVI-lea a propus o spiritualitate euharistică drept un antidot la individualism, afirmând că aceasta conduce la a acorda relaţiilor un rol central în viaţă, începând cu relaţiile de familie.
O spiritualitate euharistică, a continuat el, se află de asemenea în inima unei comunităţi eclesiale care depăşeşte diviziunile. Referindu-se la problema şomajului, Pontiful a mai afirmat că o spiritualitate euharistică este „un mod de a reda demnitatea zilelor omului, şi astfel muncii sale”. O spiritualitate euharistică este de asemenea un ajutor pentru a ne apropia de cei care sunt slabi, a spus Sfântul Părinte, amintind faptul că „diferitele forme de fragilitate umană” nu diminuează „valoarea persoanei”, ci cheamă la „apropiere, acceptare şi ajutor”. „Tot ceea ce este autentic uman îşi găseşte în Euharistie calea corectă pentru a fi trăit în deplinătate: astfel, viaţa de zi cu zi devine locul cultului spiritual, pentru a trăi primatul lui Dumnezeu în toate împrejurările, într-o relaţie cu Cristos şi ca o ofrandă adusă Tatălui”.
