Spaniolii ar putea avea la ei acasă următoarea ZMT
17.07.2008, Sydney (Catholica) - Tinerii spanioli s-au reunit ieri cu prelaţii lor pentru sesiunile de cateheză din cadrul Zilei Mondiale a Tineretului pe fondul zvonurilor că următorul eveniment, probabil din 2011, ar putea avea loc la ei în ţară. Agenţia hispanică Veritas a informat că, deşi nu e oficial pentru moment, Papa Benedict ar urma să anunţe Madridul ca locul de desfăşurare pentru viitoare ediţie internaţională a ZMT. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, pr. Federico Lombardi, pare să fi confirmat zvonurile luni ,când a spus că va fi „mult mai uşor” pentru tinerii spanioli să participe la următoarea ZMT.
Dincolo de zvonuri, tinerii spanioli s-au întâlnit miercuri cu zece Episcopi care au susţinut câte un grup de cateheză. Cardinal Lluis Martinez Sistach, Arhiepiscop de Barcelona, a amintit pelerinilor în parohia Sf. Bernadeta de faptul că „Cristos doreşte să ajungă la oamenii din orice timp, loc şi mediu social”. Le-a cerut tinerilor să fie apostoli care, împlinind această misiune sub impulsul Duhului Sfânt, să îi îndemne „pe toţi să îşi schimbe vieţile şi să se convertească”. Cardinalul Antonio Canizares, Arhiepiscop de Toledo, le-a vorbit tinerilor în parohia Sf. Iosif, admiţând că aceştia astăzi „sunt obosiţi să audă vorbindu-se despre valori: vor să audă despre Isus. Primirea Duhului Sfânt face pentru ei posibilă trăirea unei noi vieţi, a unei vieţi sănătoase.” După cateheze Episcopii au luat masa cu pelerinii.
Între timp în Spania aproximativ 200 de tineri din Salamanca şi Castilla au început un pelerinaj spre Compostela. Ei vor ajunge joi şi vor celebra Ziua Mondială a Tineretului acolo, alături de alţi pelerini din ţară. Vor putea urmări prin satelit veghea de rugăciune cu Papa de sâmbătă. La Sydney sunt prezenţi cinci mii de spanioli. Pentru cei de acasă se organizează întâlniri nu doar la Compostela ci şi la El Rocio, Madrid şi Javier. Catehezele au inclus şi timpi de dezbatere, reflecţie şi Adoraţie Euharistică.
