Mesajul final al întâlnirii „Oameni şi religii” de la Munchen
15.09.2011, Munchen (Catholica) - Cu lectura apelului la pace s-a încheiat la 13 septembrie 2011 la Munchen, în Germania, întâlnirea interreligioasă „Oameni şi Religii”, organizată de Comunitatea Sant’Egidio pe tema „Destinaţi să trăim împreună. Religii şi culturi în dialog”. Manifestarea a stat sub semnul unei aniversări importante: 25 de ani de la prima Întâlnire interreligioasă organizată la Assisi la iniţiativa Fericitului Ioan Paul al II-lea. În cele trei zile de lucrări, mărturii şi dezbateri de la Munchen, au luat cuvântul oameni de diferite religii, lideri politici şi reprezentanţi ai culturii din întreaga lume, printre care Arhiepiscopul catolic al oraşului bavarez, Cardinalul Reinhard Marx, şi prof. Andrea Riccardi, fondatorul Comunităţii Sant’Egidio, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican.
Trimisul special al Radio Vatican, Francesca Sabatinelli, a relatat: „La Munchen s-a experimentat limba dialogului şi a prieteniei, arma cea mai inteligentă şi paşnică pentru a se apăra de tendinţa, intensificată de criza economică, de a se închide în sine şi de a se folosi de religie în vederea dezbinării între oameni. Dialogul este mai presus de toate mijlocul prin care se poate opune rezistenţă la diverşii predicatori de teroare, care recurg la cuvintele religiei pentru a răspândi ura şi a dezbina omenirea. Apelul la pace al liderilor religioşi, rod al intervenţiilor şi discuţiilor desfăşurate în aceste zile în Bavaria, denunţă relele timpurilor noastre: atracţia spre ceea ce dezbină, atenţia mai mare la raţiunile proprii decât la binele comun, creşterea violenţei şi criza de sens. Globalizarea, se afirmă în Mesaj, este unul dintre răspunsuri, dar are nevoie de suflet. Este necesar să învăţăm a privi spre înalt, să ne deschidem spre viitor şi să fim capabili de a globaliza justiţia. Ori de câte ori religiile au renunţat să mai privească spre înalt, au pus pacea în pericol”.
„Liderii religioşi afirmă în mesajul lor că, la fel ca în anii trecuţi, cei care se folosesc de numele lui Dumnezeu pentru a alimenta ura şi a ucide, profanează numele sfânt al lui Dumnezeu. Nu există viitor când se optează pentru război, se spune la încheierea Mesajului, nu există alternativă la dialog, numai prin dialog se poate construi un deceniu şi un secol de pace. Următoarea întâlnire ‘Oameni şi Religii’ a Comunităţii Sant’Egidio va avea loc în 2012 la Sarajevo, la 20 de ani de la asediul care între 1992-1996 a pus la încercare capitala bosniacă. Anunţul a fost făcut de la tribuna ceremoniei finale de Marele Muftiu Mustafa Ceric şi Episcopul auxiliar Pero Sudar. Va fi pentru prima dată când întâlnirea interreligioasă a Comunităţii Sant’Egidio este organizată împreună de Dieceza catolică şi de autoritatea musulmană a oraşului gazdă”.
