Apa este mai mult decât un bun economic
16.07.2008, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea face apel la solidaritate şi responsabilitate în politicile naţionale şi internaţionale privind apa, afirmând că aceasta este un drept şi profitul nu ar trebuie să fie singura motivaţie pentru a o proteja. Există un „drept la apă”, bazat pe demnitatea persoanei umane, şi nu este pur şi simplu un „bun economic”, a afirmat Papa într-un mesaj adresat expoziţiei internaţionale cu tema „Apa şi dezvoltarea”, care se desfăşoară în Zaragoza, Spania. Sfântul Părinte a transmis mesajul prin Cardinalul Renato Martino, reprezentantul Sfântului Scaun la expoziţie.
„Din cauza […] presiunii multor factori sociali şi economici, trebuie să fim conştienţi de faptul” că astăzi „apa trebuie să fie considerată” un bun ce trebuie protejat în mod special prin politici clare naţionale şi internaţionale, şi folosit potrivit unor criterii raţionale de solidaritate şi responsabilitate”, a îndemnat Pontiful. „Folosirea apei, care este privită ca un drept universal şi inalienabil, este legată de dezvoltarea şi nevoile urgente ale popoarelor care trăiesc în sărăcie, ţinând cont de faptul că accesul limitat la apă potabilă are repercusiuni asupra bunăstării unui enorm număr de oameni şi este adesea cauza bolilor, a suferinţelor, a conflictelor, a sărăciei şi chiar a morţii”, se adaugă în mesaj.
Cu privire la dreptul la apă, Sfântul Părinte a mai subliniat că este „un drept bazat pe demnitatea persoanei umane”. „Din această perspectivă trebuie analizată cu atenţie poziţia acelora care consideră şi tratează apa doar ca un bun economic”, a continuat Papa Benedict al XVI-lea. „Utilizarea ei trebuie să fie raţională şi solidară, rod al unei colaborări echilibrate între sectorul public şi cel privat”. Papa a continuat menţionând că apa nu este doar un bun material, ci are „semnificaţii religioase pe care omenirea credincioasă, în special creştinătatea, le-a dezvoltat, dându-i o mare valoare ca un preţios bun imaterial, care îmbogăţeşte întotdeauna viaţa omului pe acest pământ”.

Mediul de pe Terra se afla intr-un perfect echilibru avand sisteme automate de reglaj foarte bine puse la punct de , , Proiectant„. Odata dezechilibrat un sistem asa mare (inca nu s-a intamplat) fenomenele care pana in prezent sunt moderate (chiar si cele mai mari uragane) pot lua aspecte catastrofale (ca la potop) – lucru necesar ajungerii intr-un nou stadiu de echilibru. Atentie este vorba de sistemul planetar nu de o cana cu apa ! ! ! Adica si fenomenele de ecilibrare a parametrilor de stare sunt pe masura. Datele Biblice cat si cele stiintifice conduc la ideea ca potopul ar fi fost ceva asemanator cu vreo 10000 ani IDC cand inaintea nostra ar fi existat o civiliazatie mai evoluata tehnic ca a nostra din care s-ar fi inspirat poporul Evreu (prin Moise) si Egiptul antic.