Curs pentru cateheţi din toată România
11.12.2011, Snagov (Catholica) - În zilele de 26 şi 27 noiembrie 2011, la Mănăstirea Părinţilor Carmelitani Desculţi de la Ciofliceni-Snagov, a avut loc un curs de formare pentru cateheţi. Cursul a prezentat o metodă de cateheză bazată pe interiorizare, trăirea personală în relaţie cu Preasfânta Treime a adevărurilor de credinţă. Metoda are la bază spiritualitatea carmelitană şi este propusă copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 11 ani, adică de la momentul deschiderii conştiente la credinţă şi pe întregul parcurs al pregătirii pentru primirea Sacramentelor, aflăm de pe situl CarmelitaniSnagov.ro.
Lectori au fost pr. Benoit Caulle, preot paroh, şi educatoarea Anne Marie Le Bourhis, membră a Comisiei Catehetice Internaţionale. Ei sunt membrii ai Institutul Notre Dame de Vie din Franţa şi sunt implicaţi de mulţi ani în programele de cateheză din Franţa. Au publicat un ciclu de cărţi pentru îndrumarea cateheţilor, la îndemnul Episcopului de Avignon. Metoda a fost aplicată şi verificată de mulţi ani în Franţa precum şi în alte ţări cum ar fi Liban, Lituania, Filipine. Programul de catehizare a fost conceput şi redactat în lumina învăţăturilor Bisericii: Catehismul Bisericii Catolice şi Catechesi Tradendae.
Au fost 2 zile de program intens, ocazie cu care participanţii, în număr de aproape 60, au descoperit o metodă nouă, care atrage atenţia prin vitalitate. Participanţii, în marea majoritate cateheţi, persoane consacrate sau laici, o mică parte fiind formată din câteva familii de părinţi şi tineri animatori din parohii, au menţionat noutatea metodei descoperite. S-au bucurat să primească sprijin concret metodologic privind educaţia religioasă a copiilor. Şi-au manifestat interesul pentru urmarea unui curs de aprofundare a metodei şi pentru suportul de curs. Acesta este momentan în proces de traducere.
Metoda se aplică în prezent în România de către Mişcarea Eclezială Carmelitană din România, în cadrul lecţiilor de catehism. Metoda doreşte să răspundă la imperativul adresat de Suveranul Pontif Ioan Paul al II-lea în Exortaţia apostolică Catechesi Tradendae : „Scopul definitiv al catehezei este de a pune pe cineva nu numai în contact, ci în comuniune, în intimitate cu Isus Cristos: numai El poate conduce la iubirea Tatălui în Duhul şi poate să ne facă să participăm la viaţa Preasfintei Treimi”.



Multumim lui Dumnezeu pentru aceste intalniri care ne ajuta sa semanam bine, apoi cresterea si roadele apartin Divinului nostru Pedagog. Si noi, in Banat, suntem interesati de aceasta metoda. Este important sa ne facem bine partea noastra in procesul complex al noii evanghelizari.
Il rugam pe Parintele Ceresc sa binecuvinteze toate stradaniile pentru formarea copiilor Sai.