Sfinte Liturghii de Rorate la Timişoara
21.12.2011, Timişoara (Catholica) - În timpul Adventului, Centrul Diecezan de Tineret al Diecezei Romano-Catolice de Timişoara împreună cu parohiile oraşului şi cu tinerii celebrează Adventul, timpul de aşteptare şi pregătire la sărbătoarea Naşterii Domnului şi prin participarea la Sfintele Liturghii de Rorate.
Astfel, au fost celebrate, special pentru tineri şi împreună cu aceştia, Sf. Liturghii de Rorate în biserica „Millenium” a parohiei Timişoara II Fabric (30 noiembrie), în biserica „Sf. Fecioară Maria” a parohiei Timişoara IV Iosefin (7 decembrie) şi în biserica „Sf. Cruce” a călugărilor piarişti din Timişoara (14 decembrie). Celebrate la orele 6 dimineaţa, aceste Sfinte Liturghii s-au bucurat de o participare impresionantă din partea tinerilor, în ciuda orelor foarte matinale la care s-au celebrat. După fiecare Sfântă Liturghie, tinerii au fost invitaţi în centrele parohiale, pentru a servi un ceai şi o mică gustare şi pentru a fi împreună, chiar înainte de a continua ziua începută prin jertfa euharistică.
Ultima Sfântă Liturghie de Rorate din acest Advent, celebrată la 21 decembrie în biserica călugărilor piarişti, a fost celebrată de pr. Kocsik Zoltan, fost responsabil diecezan pentru tineret, actualmente spiritual al Liceului Teologic Romano-Catolic „Gerhardinum” şi de pr. Bene Tamas, responsabil diecezan pentru pastoraţia tineretului. După Liturghie, tinerii s-au întâlnit cu preoţii şi persoanele consacrate în cantina liceului catolic pentru o gustare. (Material semnat de Claudiu Călin)
