Despre îndrumarea spirituală pentru recunoaşterea chemării
15.01.2012, Vatican (Catholica) - Astăzi, 15 ianuarie, conform calendarului liturgic latin este a doua duminică de peste an. În discursul dinaintea rugăciunii Angelus, Sfântul Părinte a vorbit despre lecturile liturgice ale zilei, după antifonul marian referindu-se şi la Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului, celebrată astăzi. Redăm în continuare alocuţiunea Papei Benedict, după traducerea oferită de redacţia română a Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori,
În lecturile biblice din această duminică – a doua din timpul de peste an – iese în evidenţă tema chemării: în Evanghelie este chemarea primilor ucenici din partea lui Isus; în prima lectură este chemarea profetului Samuel. În amândouă povestirile se remarcă importanţa figurii care desfăşoară rolul de mediator, ajutând persoanele chemate să recunoască vocea lui Dumnezeu şi să o urmeze. În cazul lui Samuel, este vorba de Eli, preot la templul din Silo, unde era păzit în antichitate chivotul legământului (arca alianţei), înainte de a fi transportat la Ierusalim. Într-o noapte Samuel, care era încă un băiat şi de mic trăia în serviciul templului, de trei ori consecutiv s-a auzit chemat în somn şi a alergat la Eli, dar nu era el cel care îl chema. A treia oară Eli a înţeles şi i-a zis lui Samuel: „Dacă te mai cheamă, răspunde-i: ‘Vorbeşte, Doamne, sluga Ta ascultă'” (1Sam 3,9). Aşa şi s-a întâmplat, şi de atunci încolo Samuel a învăţat să recunoască cuvintele lui Dumnezeu şi a devenit profetul său credincios.
În cazul ucenicilor lui Isus, figura călăuzitoare este aceea a lui Ioan Botezătorul. În fapt, Ioan avea un mare cerc de ucenici, şi între aceştia erau şi două perechi de fraţi: Simon şi Andrei, Iacob şi Ioan, pescari din Galileea. La doi dintre aceştia Ioan Botezătorul l-a indicat pe Isus, a doua zi după botezul în râul Iordan. L-a arătat spunându-le: „Iată Mielul lui Dumnezeu” (In 1,36), care echivala cu a spune: „Iată-l pe Mesia”. Şi acei doi l-au urmat pe Isus, au rămas îndelung cu El şi s-au convins că era cu adevărat Cristos. Au spus aceasta imediat şi celorlalţi, şi aşa s-a format primul nucleu a ceea ce avea să devină colegiul Apostolilor. În lumina acestor două texte, aş vrea să subliniez rolul decisiv al călăuzei spirituale în drumul de credinţă şi, în special, în răspunsul la vocaţia de consacrare specială pentru slujirea lui Dumnezeu şi a poporului său. Deja credinţa creştină însăşi, prin sine, presupune vestirea şi mărturia: în fapt ea consistă în adeziunea la vestea cea bună că Isus din Nazaret a murit şi înviat, că este Dumnezeu. Şi astfel şi chemarea de a-l urma pe Isus mai îndeaproape, renunţând la a forma o familie proprie pentru a se dedica marii familii a Bisericii, trece în mod normal prin mărturia şi propunerea unui „frate mai mare”, de obicei a unui preot. Aceasta fără a uita rolul fundamental al părinţilor, care prin credinţa lor genuină şi bucuroasă şi iubirea lor conjugală arată fiilor că este frumos şi este posibil a construi toată viaţa pe iubirea lui Dumnezeu.
Dragi prieteni, să o rugăm pe Fecioara Maria pentru toţi educatorii, în special pentru preoţi şi pentru părinţi, ca să aibă conştiinţa deplină despre importanţa rolului lor spiritual, pentru a favoriza în tineri, pe lângă creşterea umană, răspunsul la chemarea lui Dumnezeu, spunând: „Vorbeşte, Doamne, slujitorul tău te ascultă”.
