Turcia are nevoie de pelerini pentru Anul Paulin
25.06.2008, Tars (Catholica) - Vizitatorii Turciei din timpul Anului Jubiliar Paulin pot să sprijine minoritatea creştină de aici – dar doar dacă vin ca pelerini, nu ca turişti, a afirmat preşedintele Conferinţei Episcopale Turce. Episcopul Luigi Padovese a făcut afirmaţia duminică, la Radio Vatican. În acea zi, însoţiţi de Cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Episcopii din Turcia au deschis oficial Anul Paulin. Papa Benedict îl va deschide pentru Biserica Universală la Vesperele din această sâmbătă.
Alături de Episcopii catolici din Turcia la celebrarea din Bazilica Sf. Paul din Tars au participat şi reprezentanţi ai altor confesiuni creştine. Guvernul turc a permis redeschiderea Bazilicii din Tars pentru uz liturgic în timpul Anului Paulin, ea fiind în rest muzeu. Episcopul Padovese a subliniat pentru Radio Vatican nevoia ca puţinii creştini din Turcia să aibă un loc de cult în Tars, „dată fiind multitudinea de pelerini care vor veni nu doar pentru Anul Paulin, ci şi ulterior”. Conferinţa Episcopală Turcă, Sfântul Scaun, precum şi Conferinţa Episcopală şi guvernul german, au apelat la guvernul turc pentru această concesie. Situaţia creştinilor turci este dificilă, ei nefiind oficial recunoscuţi de guvern, a explicat Episcopul Padovese. „Biserica Catolică `nu există` în Turcia, parohiile `nu există`, Conferinţa Episcopală `nu există`, cu toate consecinţele ce derivă din această lipsă de recunoaştere juridică.”
În acest sens, Episcopul a afirmat că pelerinajele din timpul Anului Paulin i-ar putea ajuta pe catolicii turci, dar doar dacă oamenii vor veni „ca pelerini, nu ca turişti”. „Este nevoie să dăm această mărturie, arătând că în lumea creştină este formată din cei cu credinţă, cu valori religioase, împotriva ideii ce există uneori că occidentul şi creştinismul sunt unul şi acelaşi lucru: un occident corupt şi o religie coruptă. Trebuie să se demonstreze că lucrurile nu stau aşa.” Episcopul Padovese a afirmat că sosirea pelerinilor din alte părţi ale lumii ar putea să îi ajute pe catolicii turci „să devină conştienţi de propria lor identitate” şi să fie întăriţi „în dificultăţile prin care trec”.
Creştinii şi evreii reprezintă împreună sub 0,2% din populaţia turcă de 72 de milioane de persoane. Turcia doreşte să devină membră a Uniunii Europene, dar mulţi lideri ecleziali şi seculari cer ca înaintea luării în seamă a acestei aspiraţii să se asigure o mai bună protecţie a intereselor minorităţii creştine.

Sa ne rugam impreuna toti crestinii de orice rit din tara si din lume, pentru ca Anul Paulin sa deschida sufletele musulmanilor ca sa nu mai vada in crestini doar pacatosi, ci oameni ai lui Dumnezeu, asa cum se considera si ei. Cel de Sus sa ne ocroteasca pe toti.
Amin!