Papa nu îl evită pe Ahmadinejad
03.06.2008, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea nu se ascunde în spatele unei agende încărcate pentru a evita întâlnirea cu preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, informează Vaticanul. De mai multe zile presa a speculat pe marginea unei posibile întâlniri între Sfântul Părinte şi preşedintele iranian, venit la Roma pentru a participa la întâlnirea Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).
O notă a Vaticanului spunea că Pontiful nu se va întâlni în privat cu nici unul dintre liderii mondiali ce participă la conferinţa FAO. Unii au interpretat aceasta susţinând că Sfântul Părinte respinge orice întâlnire ca pretext pentru a nu se întâlni nici cu Ahmadinejad. Nota de astăzi dată de biroul de presă al Vaticanului explică faptul că Sfântul Părinte pur şi simplu nu poate accepta toate cererile, în baza practicilor stabilite în 2006. Surse din Vatican au declarat agenţiei Zenit că audienţa cu Ahmadinejad nu a fost de fapt niciodată luată în calcul, lista de aşteptare fiind foarte lungă.
„Referitor la presupunerile unor jurnalişti, apărute în presa din ultimele zile”, se spune în nota Vaticanului, „Papa Benedict al XVI-lea nu a putut să răspundă pozitiv cererilor de audienţă privată primite de la şefi de state şi de guverne veniţi la Roma” pentru conferinţa FAO. „Aceasta datorită numărului mare de cereri, timpului disponibil limitat şi angajamentelor deja existente. În acest context, Cardinalul secretar de stat i-a scris personal fiecărui lider mondial, informându-l despre dezamăgirea Sfântului Părinte vizavi de imposibilitatea, cu această ocazie, de a-i întâlni personal, declarându-şi intenţia de a-i primi cu alte ocazii.”
„Trebuie mai mult amintit că nu este în nici un caz vorba de o practică nouă, dat fiind că, încă din aprilie 2006, Secretariatul de Stat a informat misiunile Sfântului Scaun că este dificilă acceptarea acestor cereri de audienţă cu ocazia conferinţelor şi congreselor internaţionale.” Singura întâlnire oficială de până acum, chiar astăzi, a fost a preşedintelui argenian Cristina Fernandez de Kirchner, cu Cardinalul Tarcisio Bertone, secretarul de stat.
