Acum 34 de ani, era ales Papa Ioan Paul I
26.08.2012, Vatican (Catholica) - La 26 august 1978, în urmă cu 34 de ani, urca la scaunul pontifical Patriarhul de atunci al Veneţiei, Cardinalul Albino Luciani, care a luat numele de Papa Ioan Paul I, în onoarea iluştrilor săi predecesori Papa Ioan al XXIII-lea şi Papa Paul al VI-lea, care a murise doar cu 20 de zile înainte, citim într-un material publicat astăzi pe situl Radio Vatican. „Papa zâmbetului” a fost găsit mort în patul său în dimineaţa zilei de 28 septembrie, la doar 33 de zile după instalare, dar durata scurtă a pontificatului său nu îi umbreşte măreţia.
Într-o lungă pagină semnată de Mons. Vincenzo Bertolone, Arhiepiscop de Catanzaro-Squillace şi biograf al Papei Ioan Paul I, L’Osservatore Romano aminteşte în ediţia de astăzi moştenirea spirituală şi invitaţia sa către credincioşi de a deveni tot mai conştienţi de propriile responsabilităţi şi de a fi martori gata de mărturisire a credinţei. În singurul său discurs „Urbi et Orbi”, Papa Ioan Paul I a amintit Bisericii că cea dintâi îndatorire a sa era cea a evanghelizării şi a îndemnat la continuarea efortului ecumenic. În discursul din 10 septembrie, în faţa reprezentanţilor presei internaţionale, le-a cerut acestora „să fie mai apropie de semenii lor, să le perceapă mai îndeaproape neliniştea de dreptate, de pace, de fraternitate, să stabilească cu ei legături mai profunde de participare, înţelegere şi solidaritate în vederea unei lumi mai drepte şi mai umane”.
Cele patru discursuri sau cateheze ţinute la tot atâtea audienţe generale de miercuri, au fost, întocmai, concentrate pe tema umilinţei, credinţei, speranţei şi carităţii, şi pronunţate cu un stil atât de personal încât au făcut să reiasă imediat vocaţia Sfântului Părinte la misiune pastorală şi catehetică. Un alt nume prin care el este amintit, de fapt, este „Papa catehet” şi „Papa, paroh al lumii”, pentru a sublinia dragostea sa pentru cateheză, înţeleasă ca pasiune pentru comunicare în slujba adevărului creştin, şi nu ca o formă redusă de evanghelizare. În acest an, de asemenea, este centenarul naşterii „Zâmbetului lui Dumnezeu”: Papa Ioan Paul I s-a născut în localitatea Canale d’Agordo, în provincia Belluno, la 17 octombrie 1912, şi în locurile sale natale au început deja festivităţile cu expoziţii de artă sacră şi expoziţii care îi sunt dedicate.
