Effata, rezumat al întregii lucrări a lui Cristos
09.09.2012, Castel Gandolfo (Catholica) - Suveranul Pontif s-a întâlnit şi în această duminică cu pelerinii, în curtea interioară a Palatului apostolic din Castel Gandolfo, pentru recitarea antifonului marian „Îngerul Domnului”. Înainte însă a vorbit pe marginea pericopei evanghelice despre vindecarea unui surdo-mut. Redăm textul alocuţiunii papale după traducerea făcută de redacţia română a Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori,
În centrul Evangheliei de astăzi (Mc 7,31-37) există un mic cuvânt, foarte important. Un cuvânt care – în sensul său cel mai profund – rezumă tot mesajul şi întreaga lucrare a lui Cristos. Evanghelistul Marcu îl reproduce chiar în limba în care Isus l-a pronunţat, astfel că îl simţim încă şi mai viu. Acest cuvânt este „Effata”, care înseamnă, „deschide-te”.
Să vedem contextul în care este plasat. Isus trecea prin regiunea cunoscută sub numele de Decapole, între litoralul Tirului şi Sidonului şi Galileea, o zonă prin urmare nu iudaică. I-au adus la el un om surdo-mut, pentru ca să îl vindece – evident faima lui Isus se răspândise până acolo. Isus l-a luat deoparte, i-a atins urechile şi limba, şi apoi, privind spre cer, cu un suspin adânc a spus, „Effata”, care înseamnă, „Deschide-te”. Şi îndată omul a început să audă şi să vorbească corect (cf. Mc 7,35). Iată deci semnificaţia istorico-literară a acestui cuvânt: acel surdo-mut, datorită intervenţiei lui Isus, „s-a deschis”; înainte era închis, izolat, pentru el era foarte greu de a comunica; vindecarea a fost pentru el o „deschidere” faţă de alţii şi faţă de lume, o deschidere care, pornind de la organele de auz şi de vorbire, antrena întreaga sa persoană şi viaţă: în sfârşit putea să comunice şi deci să se raporteze într-un mod nou.
Dar ştim cu toţii că închiderea omului, izolarea lui, nu depinde doar de organele de simţ. Există o închidere interioară, care priveşte nucleul profund al persoanei, ceea ce Biblia numeşte „inimă”. Pe aceasta Isus a venit s-o „deschidă”, să o elibereze, pentru a ne face capabili să trăim pe deplin relaţia cu Dumnezeu şi cu ceilalţi. Iată de ce spuneam că acest mic cuvânt, „Effata – deschide-te”, rezumă în sine întreaga misiune a lui Cristos. El s-a făcut om pentru ca omul, făcut lăuntric surd şi mut de păcat, să devină capabil să asculte vocea lui Dumnezeu, vocea iubirii care vorbeşte la inima lui, şi astfel să înveţe să vorbească la rândul său limbajul iubirii, să comunice cu Dumnezeu şi cu ceilalţi. Din acest motiv, cuvântul şi gestul de „Effata”, au fost incluse în Ritul Botezului, ca unul dintre semnele care îi explică semnificaţia: preotul atingând gura şi urechile noului-botezat spune „Effata”, rugându-se ca acesta să poată curând asculta Cuvântul lui Dumnezeu şi mărturisi credinţa. Prin Botez, persoana umană începe, ca să spunem aşa, să „respire” Duhul Sfânt, acela pe care Isus îl invocase de la Tatăl cu acel suspin profund, pentru a-l vindeca pe surdo-mut.
Să ne adresăm acum în rugăciune Mariei Preasfinte, a cărei Naştere am sărbătorit-o ieri. Datorită relaţiei sale unice cu Cuvântul întrupat, Maria este pe deplin „deschisă” la iubirea Domnului, inima ei este în mod constant în ascultarea Cuvântului său. Mijlocirea ei maternă să ne dobândească să experimentăm în fiecare zi, în credinţă, miracolul „Effata”, pentru a trăi în comuniune cu Dumnezeu şi cu ceilalţi.
