Pontiful i-a adus un omagiu defunctului Cardinal Gantin
24.05.2008, Vatican (Catholica) - Cardinalul Bernardin Gantin a fost o împletire minunată între cultura africană şi valorile evanghelice, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea. Papa a vorbit despre Cardinalul Gantin – decedat în ziua de 13 mai 2008, la vârsta de 86 de ani – în cadrul unei Liturghii memoriale celebrate vineri, 23 mai 2008, în Bazilica San Pietro. Liturghia a fost celebrată de Cardinalul Angelo Sodano, decan al Colegiului Cardinalilor, şi de alţi membrii ai Colegiului. Defunctul Cardinal a fost decan emerit al Colegiului, precum şi preşedinte emerit al Congregaţiei pentru Episcopi.
Papa a spus despre Cardinal că „până la sfârşit s-a dedicat cu disponibilitate slujirii lui Dumnezeu şi a confraţilor lui, păstrând credinţa în motoul pe care l-a ales în momentul consacrării lui episcopale: `In tuo sancto servitio`”. Caracterul Cardinalului a fost „o împletire minunată a caracteristicilor sufletului african cu acelea ale spiritului creştin, a culturii africane cu valorile evanghelice. A fost primul prelat african care a ocupat roluri de mare responsabilitate în Curia Romană”. Sfântul Părinte a vorbit apoi despre experienţele pe care le-a împărtăşit cu Cardinalul Gantin, „care mi-au permis să apreciez tot mai mult înţelepciunea lui prudentă, precum şi puternica lui credinţă şi adeziunea sinceră faţă de Cristos şi faţă de Vicarul lui pe pământ, Papa. 57 de ani de preoţie, 51 de ani de episcopat şi 31 ca şi Cardinal: acesta este rezumatul unei vieţi trăite pentru Biserică”.
Episcopul Romei a enumerat diferite etape ale vieţii Cardinalului: hirotonirea lui preoţească în 1951; consacrarea ca Episcop în 1957, la vârsta de doar 34 de ani; perioada în care a fost Arhiepiscop de Cotonou, capitala ţării sale natale Benin, când a fost primul Mitropolit al Africii. În 1971, chemat de Papa Paul al VI-lea, a venit la Roma ca secretar adjunct al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor. Câţiva ani mai târziu a devenit secretar al acestei Congregaţii şi, în 1976, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace. Papa Paul al VI-lea l-a creat Cardinal în 1977, şi în 1984 Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit prefect al Congregaţiei pentru Episcopi şi preşedinte al Comisiei Pontificale pentru America Latină.
„Acest prieten şi frate al nostru căruia îi aducem astăzi omagiu”, a spus Papa Benedict al XVI-lea, „a fost pătruns de iubire pentru Cristos. […] Aceasta l-a încurajat să privească, după cum obişnuia să spună, spre lucrurile esenţiale din viaţă, care durează, fără a se pierde în lucrurile secundare care trec repede”, a continuat Papa. Acest lucru „l-a făcut să vadă rolul său în diferite oficii ale Curiei ca o slujire lipsită de ambiţii umane. „Din slujirea pastorală a Cardinalului Gantin reieşea o iubire constantă pentru Euharistie, izvorul sfinţeniei individuale şi al comuniunii eclesiale solide, care îşi are fundamentul vizibil în Succesorul lui Petru”.

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea