Papa Benedict despre raţionalitatea credinţei
22.11.2012, Vatican (Catholica) - Continuând seria de cateheze despre credinţă, Papa Benedict al XVI-lea s-a adresat miilor de credincioşi strânşi în Aula Paul al VI-lea pentru audienţa generală de miercuri, spunând că prin credinţă „ajungem la cunoaşterea lui Dumnezeu şi a noastră înşine”. „Credinţa ne face să descoperim că întâlnirea cu Dumnezeu valorizează, perfecţionează şi înalţă ceea ce există adevărat, bun şi frumos în om”, a spus Sfântul Părinte. „Se întâmplă astfel că, în timp ce Dumnezeu se revelează şi se lasă cunoscut, omul ajunge să ştie cine este Dumnezeu şi, cunoscându-l, se descoperă pe sine însuşi, propria origine, propriul destin, măreţia şi demnitatea vieţii umane.”
Sfântul Părinte şi-a concentrat audienţa pe raţionalitatea credinţei în Dumnezeu. Respingând gândirea fideistă, care susţine că „voinţa crede împotriva raţiunii”, Papa Benedict a spus că Dumnezeu nu este o fiinţă abstractă, ci un mister. „Misterul, la rândul său, nu este iraţional, ci supraabundenţă de sens, de semnificaţie, de adevăr. Dacă, privind la mister, raţiunea vede întuneric, nu este pentru că în mister nu există lumină, ci mai degrabă pentru că există prea multă lumină. Aşa ca atunci când ochii omului se îndreaptă direct spre soare pentru a-l privi văd numai întuneric; dar cine ar spune că soarele nu este luminos, ba chiar izvorul luminii? Credinţa permite să privim “soarele”, pe Dumnezeu, pentru că este primire a revelaţiei Sale în istorie şi, ca să spunem aşa, primeşte cu adevărat toată luminozitatea misterului lui Dumnezeu, recunoscând marele miracol: Dumnezeu s-a apropiat de om, s-a oferit cunoaşterii lui, binevoind să se aplece până la limitele raţiunii sale de creatură.”
Pontiful a mai spus că harul lui Dumnezeu luminează raţiunea, credinţa fiind un puternic impuls pentru căutarea adevărului. A avertizat despre prejudecata falsă a unor gânditori moderni „conform cărora raţiunea umană ar fi blocată de dogmele credinţei. Este adevărat exact contrarul, aşa cum au demonstrat marii maeştrii din tradiţia catolică. […] Intelectul şi credinţa, în faţa Revelaţiei divine, nu sunt străine sau antagoniste, ci sunt amândouă condiţii pentru a-i înţelege sensul, pentru a-i recepta mesajul autentic, apropiindu-ne de pragul misterului.” A vorbit apoi despre cercetarea ştiinţifică, încurajată şi nu blocată de Biserică. „Cercetarea ştiinţifică duce la cunoaşterea de adevăruri mereu noi despre om şi despre cosmos. Vedem aceasta. Adevăratul bine al omenirii, accesibil în credinţă, deschide orizontul în care trebuie să se mişte drumul lui de descoperire. De aceea trebuie încurajate, de exemplu, cercetările făcute în slujba vieţii şi care au ca scop să eradice bolile. Sunt importante şi investigaţiile menite să descopere secretele planetei noastre şi ale universului, având conştiinţa că omul este în vârful Creaţiei nu pentru a o exploata în mod nesăbuit, ci pentru a o păstra şi a o face locuibilă. Astfel credinţa, trăită realmente, nu intră în conflict cu ştiinţa, ci mai degrabă cooperează cu ea.”
Pontiful a încheiat spunând că „este crucial pentru om să se deschidă la credinţă şi să îl cunoască pe Dumnezeu şi proiectul Său de mântuire în Isus Cristos”. Şi a îndemnat: „să avem încredere că angajarea noastră în evanghelizare ajută să redăm o centralitate nouă Evangheliei în viaţa atâtor bărbaţi şi femei din timpul nostru. Şi să ne rugăm ca toţi să regăsească în Cristos sensul existenţei şi fundamentul adevăratei libertăţi: de fapt, fără Dumnezeu, omul se pierde pe sine însuşi. Mărturiile celor care ne-au precedat şi şi-au dedicat viaţa Evangheliei confirmă acest lucru pentru totdeauna. Este raţional a crede, este în joc existenţa noastră. Merită să ne dedicăm pentru Cristos, numai El satisface dorinţele de adevăr şi de bine înrădăcinate în sufletul fiecărui om: acum, în timpul care trece, şi în ziua fără de sfârşit în veşnicia fericită.”
